Aceasta valoare se inscrie in estimarile companiei de la inceputul anului 2007 si sta la baza viitoarei dezvoltari a grupului Flamingo International. Unul dintre principalii factori care au contribuit la obtinerea acestor rezultate este decizia retailer-ului de a reorganiza reteua de magazine si de a se concentra in special pe unitatile mari, care s-au dovedit a fi mai profitabile.
„Suntem foarte multumti de aceste rezultate, deoarece ele confirma promisiunea pe care ne-am facut-o atat noua cat si clientilor si partenerilor nostri la inceputul anului, aceea a unui nou inceput care sa contribuie la dezvoltarea Grupului Flamingo si care sa-i intareasca pozitia pe piata”, a declarat Jiri Rizek, CEO al Flamingo.
Rezultatele favorabile au fost influentate de strategia adoptata de grup in urma fuziunii Flanco – Flamingo si a revenirii pietei de electronice pe un trend ascendent, dupa scaderea pe care aceasta a inregistrat-o in anul 2006.
„Rezultatele inregistrate ne demonstreaza ca piata isi revine dupa scaderea de anul trecut, iar Flamingo se inscrie in acelasi trend in ceea ce priveste volumul de vanzari,” a adaugat Jiri Rizek.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: