La sfârşitul lunii februarie 2022, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,67%, mai mica decat cea din luna anterioară cu 0,01 pp şi mai mică cu 0,69 pp decât cea din luna februarie a anului 2021, se arată într-un anunț venit din partea Agenției de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM).

Numărul total de şomeri la finele lunii februarie 2022 a fost de 232.875 de persoane, mai mic cu 1.197 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 51.651 au fost şomeri indemnizaţi şi 181.224 șomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 5.771 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 4.574 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii februarie se prezintă astfel:

  • 67.712 şomeri provin din mediul urban
  • 165.163 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (60.100), urmaţi de cei cu vârstă între 50 si 55 ani (48.274), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (14.529).

Structura şomajului pe grupe de vârstă la finele lunii februarie 2022 se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă Stoc la finele
lunii de raportare
Total, din care: 232.875
< 25 ani 26.713
între 25 si 29 ani 14.529
între 30 si 39 ani

36.974

între 40 si 49 ani 60.100
între 50 si 55 ani 48.274
peste 55 ani 46.285

ANOFM someri

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,73%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 31,64% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,81 %.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri