Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, i-a calificat pe opozanţii Moscovei din Ucraina drept "forţe ale răului" care vor să rupă unitatea istorică dintre cele două ţări, în a patra zi de la invazia rusă a Ucrainei, informează Agerpres.

"Dumnezeu să ne ferească ca actuala situaţie politică din Ucraina, un stat frate apropiat nouă, să fie folosită în aşa fel încât forţele răului să învingă", a declarat Kirill în predica sa de duminică, citat de agenţia Interfax.

Potrivit acestuia, "forţele răului" sunt cele care "luptă împotriva unităţii Bisericii Ortodoxe Ruse cu ţările care se trag din Rus", un stat medieval considerat strămoşul Rusiei, Ucrainei şi Belarusului.

Cu toate acestea, din 2014 Ucraina a părăsit sfera de influenţă rusă pentru a se apropia de UE şi de NATO.

Ea are din 2019 o Biserică Ortodoxă independentă de Patriarhia Moscovei, o decizie istorică care a pus capăt unei perioade de peste 300 de ani de tutelă religioasă rusă şi care a provocat mânia Rusiei şi a lui Kirill.

"Trebuie să facem totul pentru a păstra pacea între popoarele noastre şi, în acelaşi timp, pentru a proteja patria noastră istorică comună de toate acţiunile din exterior care pot distruge această unitate", a continuat patriarhul.

"Nu trebuie să permitem forţelor obscure externe şi ostile să îşi bată joc de noi", a adăugat el, îndemnând credincioşii să se roage pentru "restabilirea păcii" şi a relaţiilor de "bună vecinătate".

Preşedintele Vladimir Putin a descris "operaţiunea militară specială" din Ucraina drept una "destinată menţinerii păcii" pentru a "demilitariza" şi "denazifica" o ţară acuzată de un pretins genocid al populaţiei rusofone din estul ţării.

Patriarhul Kirill, liderul puternicei Biserici Ortodoxe Ruse din 2009, este unul dintre pilonii sistemului instaurat de Vladimir Putin. El nu ezită să justifice reprimarea de către poliţie a protestelor opoziţiei sau să binecuvânteze armele şi războaiele Moscovei în străinătate.

În 2012, el şi-a exprimat loialitatea asemănând mandatul lui Putin cu "o minune de la Dumnezeu".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri