Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a dispus intensificarea acțiunilor de control privind verificarea modului de respectare a legislaţiei specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, provenite din producția autohtonă, import și comerț intraunional. Aceste controale sunt pe fondul sărbătorilor de Crăciun, când volumul vânzărilor de legume și fructe proaspete înregistrează o creștere semnificativă.

Vor fi supuse controalelor de conformitate loturile de legume și fructe comercializate prin rețelele en-detail/cash&carry, tip market-uri/supermarket-uri/hipermarket-uri.

„Experții pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) îi are la nivel central, dar și în teritoriu, vor face controale inopinate la magazinele care comercializează legume-fructe, pentru a verifica nivelul calității produselor. Pentru că am primit foarte multe reclamații în acest sens, avem această datorie față de români. În același timp, trebuie să protejăm producătorii și să îi încurajăm să-și continue activitatea, întărindu-și capacitățile de producție, astfel încât să devină sustenabili în piață”, a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.

Potrivit MADR, controalele au drept scop depistarea, sancționarea și eliminarea tuturor abaterilor de la legislația specifică din domeniul producerii, depozitării, transportului și comercializării legumelor şi fructelor proaspete, provenite din producția autohtonă, import și comerț intraunional, în rețelele menționate.

În perioada următoare, ministrul Adrian Chesnoiu va încheia un protocol de colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române și cu direcția Generală a Vămilor din cadrul Ministerului de Finanțe, care va permite efectuarea de controale încrucișate pentru a verifica anumite aspecte ce țin de importurile de legume și fructe proaspete.

Sursa foto: Ministerul Agriculturii

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri