Distribuţie Energie Electrică România (DEER) alocă 30,05 milioane lei, fără TVA, pentru achiziţia de servicii de software, contractul urmând să fie încheiat pentru o perioadă de 84 de luni, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) citat de Agerpres.

Contractul va fi atribuit prin procedură competitivă cu negociere, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 8 noiembrie 2021, ora 14:00.

În urma încheierii contractului, operatorul economic trebuie să asigure pachete software de planificare şi productivitate, servere, servicii de instalare de hardware, servicii tehnice, servicii de dezvoltare software, servicii de configurare de software, servicii de asistenta tehnică informatică şi servicii de formare profesională.

"Sistemul integrat trebuie sa fie implementat pentru fiecare dintre Unităţile Teritoriale DEER SA (TN, TS, MN). Activele se vor instala în centrele de date ale celor trei Unităţi Teritoriale ale DEER SA, respectiv în: Cluj-Napoca, judeţul Cluj (UT TN), Ploieşti, judeţul Prahova (UT MN), Braşov, judeţul Braşov (UT TS)", se menţionează în anunţ.

Distribuţie Energie Electrică Romania asigură distribuţia energiei electrice pentru un număr de 3.768.047 locuri de consum, pentru care energia electrică este asigurată prin intermediul furnizorilor licenţiaţi de ANRE.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri