Leasingul auto este o formă de creditare prin care o companie achiziționează o mașină la cererea unui client, iar acesta o va plăti în rate lunare conform unui contract.

În ultimul timp, au apărut tot mai multe soluții de leasing auto, oferite chiar de dealerii auto. Acestea se adresează atât persoanelor fizice cât și celor juridice.

Leasing financiar sau operațional?

Leasingul financiar și cel operațional sunt cele mai întâlnite forme de leasing. Sunt câteva diferențe între acestea.

Dacă doriți ca la finalul contractului de leasing să fiți proprietarul autoturismului, atunci este mai potrivit leasingul financiar.

Cititi si Schimbare majoră la numerele de înmatriculare

Dacă vă doriți doar să aveți o mașină, însă la tarife mai mici decât cele de la închirieri pe termen scurt, atunci este mai potrivit leasingul operațional.

Față de leasingul financiar, rata leasingului operațional are o valoare calculată în funcție de câteva criterii: câți km parcurgeți într-un an, costurile cu revizii, asigurare. La acestea se adaugă și uzura și dobânda. La finalul contractului de leasing mașina va fi predată companiei, prin urmare ați plătit pentru folosința acesteia. Unele persoane consideră că este un avantaj să nu rămână cu mașina veche întrucât există riscul devalorizării mari la revânzare.

Cititi si Ce costuri de întreținere îi aduce o mașină unei companii în 2021

Serviciile incluse în pachetele de leasing operațional variază de la un contract la altul, în funcție de nevoile și cerințele specifice ale clienților. Astfel, companiile mari pot prefera un pachet complet, care să le ușureze sarcinile zilnice managerilor de flote din interiorul organizatiie.

De asemenea, IMM-urile, un segment foarte important pentru leasingul operațional, se bucură din plin de flexibilitatea unor astfel de contracte pentru a accesa exact serviciile de care au nevoie, economisind astfel timp, energie și resurse interne.

Unele dintre cele mai căutate servicii sunt cel de asistență și cel de vehicul de înlocuire, care ajută la menținerea eficienței și totodată oferă clientului posibilitatea de a rămâne mobil și de a putea folosi cât mai util logistica pusă la dispoziție de operatorul de leasing operațional.

Acestea sunt în general solicitate de clienți, fie că este vorba despre companii mari sau de IMM-uri, dovedindu-și, de-a lungul timpului, utilitatea pe termen lung.

Cititi si Noi mașini scoase la vânzare de către ANAF în octombrie

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor, contractul cu o companie de leasing operațional are un avantaj major și anume posibilitatea de a pune la dispoziția conducătorilor auto un autovehicul de schimb temporar atunci când cel contractat este imobilizat ca urmare a reparațiilor sau a fost furat.

Fără garanții suplimentare și chiar din momentul preluării autovehiculului imobilizat de către compania de asistență, conducătorul auto beneficiază de un grad ridicat de mobilitate.

Autovehiculul de înlocuire poate fi disponibil fie prin includerea unui număr fix de zile de închiriere în rata lunară fixă, fie la cerere, caz în care costul va fi refacturat clientului de către compania de leasing.

Cititi si GHID – Ce faci dacă ai fost client al falimentarei City Insurance

Un autovehicul de înlocuire, care nu va fi inclus în contract, poate fi pus la dispoziție pe durata așteptării livrării autovehiculului contractat în leasing operațional full service sau pe durata perioadei de probă a unui angajat nou, care va beneficia de un autovehicul de serviciu.

Mobilitatea conferită de serviciile înglobate în contractul de leasing operațional asigură stabilitate business-ului și fluidizează atât din punct de vedere logistic, cât și financiar performanțele unei companii, fiind de multe ori un diferențiator important în selecția metodei de finanțare pentru automobile.

Sursa foto: Myndziakvideo / Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri