România va beneficia de o alocare totală de aproximativ 20 miliarde euro fonduri europene în agricultură. Sumă ce va fi destinată fermierilor și întreprinzătorilor din domeniul agricol, în vederea îmbunătățirii activităților desfășurate, a deschiderii de noi proiecte sau investiții în pensiuni agroturistice ori alinierii activităților agricole la standardele Uniunii Europene, potrivit unei analize realizată de compania de consultanță REI Finance Advisors.
România va primi nu mai puțin de 20,5 miliarde de euro pentru agricultură, la propunerea Comisiei Europene, pentru Cadrul Financiar Multianual din perioada 2021-2027 destinat Politicii Agricole Comune. În intervalul de tranziție 2021-2023 țara noastră va beneficia de fonduri de peste 3 miliarde euro.
„Cadrul financiar 2021-2027, așa cum era în mod tradițional prevăzut, va fi amânat, în sensul în care vom avea circa 3 miliarde euro fonduri de tranziție în agricultură, aferente tot cadrului anterior 2014-2020, iar următorul cadru financiar va începe în 2023 și se va finaliza în 2029”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.
Ministerul Agriculturii a publicat deja ghidurile consultative pentru majoritatea axelor de finanțare, urmând sa publice ghidurile finale și chiar să deschidă sesiunile în luna septembrie.
În prezent sunt câteva sesiuni deja deschise, cum este cazul submăsurii 17.1 cu un plafon de 34,32 milioane euro și pe care s-au depus deja proiecte care solicită peste 1 milion euro.
„Proiectele se depun online, pe portalul AFIR, unde beneficiarii vor putea da un avans de 50% din valoarea nerambursabilă, cu o garanție financiară de 100%, iar plățile se vor efectua in maximum 90 zile calendaristice. Se punctează maturitatea proiectului, să existe avizul de la Mediu la depunerea proiectului, nivelul studiilor managerului exploatației, principiul asocierii fermierilor în grupuri și organizații de producători sau cooperative, proiecte cu invesțitii în producția de energie regenerabilă și în măsuri de prevenire a riscului”, a adăugat Roxana Mircea.
Printre proiectele în agricultură care vor primi finanțare se numără Submăsura (sM) 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, ramura care va beneficia de cea mai mare alocare, în valoare totală de 760 milioane euro, vizează sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermelor (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: