OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, va investi aproximativ 70 de milioane de euro la rafinăria Petrobrazi, pentru înlocuirea unor instalații esențiale în procesul de rafinare.

Investim constant în modernizarea rafinăriei Petrobrazi. Înlocuirea camerelor de cocsare este un proiect cu un grad de complexitate tehnică și organizatorică foarte ridicat. Noile unități vor avea o contribuție importantă la creșterea eficienței și a siguranței operațiunilor noastre

Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil

Cele patru camere de cocsare sunt proiectate pentru o durată viață de peste 20 de ani și 5.000 de cicluri de funcționare, și vor fi realizate în România.

Greutatea unei camere de cocsare este de aproape 200 de tone, cu un diametru de circa 6 metri, iar înălțimea / lungimea de aproximativ 30 de metri.

Macaraua folosită pentru înlocuirea camerelor de cocsare va avea o înălțime de circa 140 de metri și, în funcție de condițiile atmosferice, va putea fi văzută din București.

Procesul de înlocuire a camerelor de cocsare se va derula în perioada 2021 – 2023; aproximativ 11 milioane de euro vor fi investiți anul acesta.
Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a țițeiului de 4,5 milioane de tone pe an.

Începând din 2005, OMV Petrom a investit aproximativ 1,8 miliarde de euro în rafinărie, o treime din această investiție contribuind la reducerea impactului asupra mediului.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri