DIICOT și Poliția Română au realizat cea mai mare captură de heroină făcută vreodată în România și a doua cea mai mare la nivelul Uniunii Europene. Drogurile se aflau în containere în Portul Constanța, cantitatea totală ajungând la 1.452 kilograme și având o valoare de piață estimată la 45 milioane de euro.
Aproape o tonă și jumătate de heroină a fost descoperită de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul reprezentanților DEA de la Ambasada SUA în România, Europol și Eurojust, în Portul Constanța. Pentru destructurarea grupării infracționale care ar fi traficat drogurile, au fost efectuate percheziții în România și 2 țări din vestul Europei.
”La data de 10.05.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat o percheziție a unor containere aflate în Portul Constanța, în urma căreia s-a reușit efectuarea unei capturi istorice de heroină, în România, respectiv 1.452 de kilograme, care au fost transportate, disimulate într-un container cu materiale de construcții, pe ruta Iran-România, cu destinația finală țările din vestul Europei. Este a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani”, au declarat reprezentanții DIICOT.
Citeste si:
Acțiunea a beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Franța.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: