Un consilier local din Braşov propune introducerea unor sancţiuni pentru constructorii care nu implementează bunele practici în domeniul controlului prafului şi emisiilor de pulberi din construcţii şi demolări, scrie Agerpres.
Conform unei informări transmise de Primăria Braşov, consilierul USR Nelu Corbu propune modificarea unui regulament adoptat de Consiliul Local Braşov în 2015, în vederea reducerii poluării aerului cauzată de lucrările de construire din municipiu.
Iniţiativa consilierului braşovean vine în contextul în care acest regulament prevede doar bune practici în domeniu, nu şi răspunderi şi sancţiuni pentru cei care nu le implementează.
Când sunt impuse sancțiuni
Concret, se propun sancţiuni în cazul în care nu sunt montate de plase de protecţie, nu sunt depozitate deşeurile rezultate din demolări direct pe sol, pentru curăţarea insuficientă a autovehiculelor şi roţilor, în contextul în care străzile sunt murdărite de camioanele care ies de pe şantiere, pentru aruncarea deşeurilor din construcţii de la înălţime, în situaţiile în care nu sunt acoperite stocurile de materiale de construcţii, de pământ sau deşeuri, pentru a preveni împrăştierea acestora.
Citeste si:
Aceste abateri ar urma să fie sancţionate cu avertisment sau amendă de la 1.500 la 2.500 de lei.
Modificările la Regulamentul aprobat prin HCL 153/2015 au fost lansate în dezbatere publică de Primăria Braşov, pe 26 ianuarie.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: