Primarul Clujului, Emil Boc și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au anunțat oficial că Clujul va fi, pe lângă capitală, singurul oraș din România care va avea metrou.

„Am fost onorat să prezint în ședința de Guvern de aseară, în fața prim-ministrului Ludovic Orban și a colegilor din Cabinet, PROIECTUL de HOTĂRÂRE de GUVERN pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Tren Metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida - Etapa I A Sistemului De Transport Metropolitan Rapid Cluj Magistrala I De Metrou Și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea - Componenta 1, Magistrala I de Metrou”, județul Cluj.” a spus ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Conform lui, „valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 1 miliard de euro, iar finanțarea va fi asigurată conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, după caz din fonduri externe nerambursabile (POIM 2014-2020, PNRR 2021-2027, POT 2021-2027), bugetele locale ale celor două UAT, precum și din alte surse legal constituite.”

„Din punct de vedere tehnic, proiectul noii linii are o lungime de 14,4 km și 14 stații de metrou care vor deservi Municipiul Cluj-Napoca și localitatea Florești. Noua magistrală de metrou pregătește viitorul Clujului și, totodată, dezvoltarea zonelor limitorfe Gilău și Florești. Acest proiect de metrou, de la Cluj, are inclusă și conexiunea cu viitorul Spital Regional de Urgență, iar prin integrarea cu viitorul tren metropolitan va asigura conectivitatea cu Gara CFR și cu Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

După aprobarea Hotărârii de Guvern privind acest obiectiv, se va realiza studiul de fezabilitate ce va stabili indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Valoarea totală a proiectului privind studiile de prefezabilitate, de fezabilitate si PUZ este de 33,4 milioane de lei (asigurate prin bugetele ale UAT Cluj-Napoca și Florești), din care studiul de prefezabilitate are valoarea este 11,1 milioane lei.

Realizarea studiului de prefezabilitate a fost demarată in 30.04.2020, iar in 6 luni acest document a fost realizat și predat. În 27 octombrie, respectiv 29 octombrie, atât Consiliul Local Cluj-Napoca, cât și Consiliul Local Florești au aprobat acest studiu de prefezabilitate.

Fără doar și poate, acesta este un moment istoric, în condițiile în care pentru prima dată, în România, lansăm un proiect de metrou în afara Bucureștiului. Astfel, odată cu darea in funcțiune, în București, a magistralei 5 de metrou, anul 2020 confirmă angajamentul Guvernului Ludovic Orban pentru o dezvoltare fără precedent a investițiilor în infrastructura de transport, dar și pentru proiecte de mobilitate urbană cu tehnologii moderne ce respectă condiționalitățile actuale în domeniul mediului.

Doresc să felicit pe această cale Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru inițiativă si determinare și, totodată, să o asigur de tot sprijinul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în ceea ce reprezintă, practic, o nouă abordare față de infrastructura de transport, și anume implicarea administrației locale în pregătirea, implementarea și operarea acestui tip de proiecte. De asemenea doresc să mulțumesc colegilor mei din celelalte ministere implicate pentru sprijinul acordat in promovarea acestui proiect.
Afirm cu încredere ca acest proiect este unul deschizător de drumuri pentru alte mari municipii și zone metropolitane cu o populație de peste 300.000 de locuitori, care au atât nevoia, cât și capacitatea de a implementa astfel de proiecte, iar aici mă refer la Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Sibiu etc.” a declarat Lucian Bode pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri