„Ora de Educație Rutieră. Vio și Rică prin oraș” este primul manual de educație rutieră pentru copiii din România lansat de Asociația EDIT și Editura Corint.

Manualul, singurul de acest gen tipărit în ultimii zece ani, conține ilustrații, teorii și activități pentru dezvoltarea educației rutiere la copii, cu accent pe responsabilitate. Elementele și siguranța din trafic, semnalele polițistului, folosirea tehnologiei pe stradă sau regulile în cazul transportului cu bicicleta sunt doar câteva dintre subiectele explicate pe înțelesul celor mici.

„Ne dorim pentru generațiile care vin să învețe despre siguranţa lor, despre cum pot avea singuri grijă de ei şi cum pot evita riscurile în trafic. Suntem încrezători pentru că avem alături cadre didactice și părinți care se implică activ în educarea copiilor și sperăm ca în timp să reușim să îmbunătățim statisticile îngrijorătoare din acest moment”, a spus Liviu Zorilă, fondatorul Asociației EDIT.

Conform Raportului Comisiei Europene despre statisticile privind siguranța rutieră pentru anul 2019, publicat la data de 11 iunie 2020, România se situează pe ultimul loc al clasamentului. Astfel, România este cea mai nesigură țară în ceea ce privește siguranța rutieră cu 96 de decese la milionul de locuitori, cifră ce reprezintă aproape dublul mediei UE, care este de 51 de decese la milionul de locuitori. Mai mult, aceste cifre ridicate au impact și la nivel financiar, costurile sociale estimate ale accidentelor de circulație din România, conform Autorității Rutiere Române, fiind în jurul valorii de 1.082.964,44 euro/deces și 168.569,09 euro/accident grav.

O parte semnificativă a profitului rezultat în urma comercializării acestei cărți va fi reinvestită pentru a implementa proiectul ''Ora de Educație Rutieră'' în cât mai multe grădinițe și școli din toată țara.

„Ora de Educație Rutieră” este un proiect dezvoltat de Asociația EDIT, implementat în parteneriat cu Poliția Română, I.G.S.U și Ministerul Educației și Cercetării. În total, prin intermediul acestui proiect s-a ajuns la peste 100.000 de beneficiari: preșcolari, școlari și liceeni, atât din București, dar și din țară.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri