Activitatea IPO (oferte publice iniţiale) globală a înregistrat o revenire spectaculoasă, atingând recorduri istorice în cel de-al treilea trimestru din 2020, care a fost cel mai activ din ultimii 20 de ani în funcţie de capitalul atras şi al doilea după numărul de tranzacţii, conform unui raport EY.

"Activitatea intensă de pe piaţa IPO globală din trimestrul al treilea al anului 2020 contrazice tradiţia de scăderi înregistrate, în mod normal, în această perioadă. Pe fondul unei avalanşe de lichidităţi pe piaţă, T3 2020 devine cel mai activ al treilea trimestru din ultimii 20 de ani în funcţie de capitalul atras şi al doilea după numărul de tranzacţii. La nivel global, activitatea din primele nouă luni ale anului 2020 a înregistrat o creştere de 14% a numărului de IPO-uri la 872 de tranzacţii şi o impresionantă creştere de 43% a valorii tranzacţiilor, care a ajuns la 165,3 miliarde de dolari", se menţionează într-un comunicat EY.

În ceea ce priveşte sectoarele, tehnologia, industria şi sănătatea au fost din nou pe primele locuri. Sectorul tehnologiei, cu un număr de 210 IPO-uri, a atras capital în valoare de 53,9 miliarde de dolari. În industrie au fost realizate 168 de tranzacţii cu venituri în valoare de 23,3 miliarde de dolari, iar în sectorul sănătăţii au fost 159 de tranzacţii, care au atras 33,3 miliarde de dolari, conform raportul trimestrial EY Global IPO trends: Q3 2020.

Activitatea IPO de pe continentul american a înregistrat 188 de tranzacţii (şi o creştere de 18%), care au atras capital în valoare de 62,4 miliarde de dolari (cu o creştere de 33%), depăşind nivelurile întregului an 2019.

În regiunea Asia-Pacific s-au înregistrat 554 de IPO-uri, cu o valoare totală de 85,3 miliarde de dolari, generând creşteri de 29% şi, respectiv, 88% în primele nouă luni ale anului curent. Ambele pieţe au depăşit deja nivelul din perioada similară a anului 2019.

În România, activitatea IPO este în urma tendinţei EMEIA, din cauza incertitudinii cauzate de pandemia COVID-19, precum şi a deciziei Guvernului român de a suspenda listările publice ale companiilor de stat pentru următorii doi ani.

Florin Vasilică, EY România

Ce se întâmplă cu listările în Europa și România

În regiunea EMEIA ((Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa), deşi activitatea a crescut faţă de trimestrul anterior, volumul şi valoarea tranzacţiilor IPO au rămas mai mici cu 27% (130 de tranzacţii) şi, respectiv, 24% (17,6 miliarde dolari) în primele trei trimestre. Nivelul activităţii IPO transfrontaliere a rămas constant atât în privinţa numărului de tranzacţii, cât şi a valorii acestora, reprezentând 8% şi, respectiv, 10% din activitatea IPO globală.

"În România, activitatea IPO este în urma tendinţei EMEIA, din cauza incertitudinii cauzate de pandemia COVID-19, precum şi a deciziei Guvernului român de a suspenda listările publice ale companiilor de stat pentru următorii doi ani. Am asistat la o creştere a numărului de întreprinderi de dimensiuni mici şi mijlocii, în principal din sectorul tehnologiei, al bunurilor de consum şi din sectorul agricol, care şi-au manifestat interesul de a atrage noi fonduri prin crowdfunding şi IPO-uri pe platforma AeRO, însă ne aşteptăm ca majoritatea acţiunilor de majorare de capital să aibă loc în afara spaţiului principal al bursei de valori, pentru moment", a declarat Florin Vasilică, liderul Departamentului de Strategie şi Tranzacţii al EY România.

Raportul semnalează că activitatea IPO în America de Nord şi de Sud s-a accelerat începând cu luna iunie. Valoarea capitalului atras în primele nouă luni ale acestui an a fost mai mare decât valorile anuale de după 2014. Septembrie a fost o lună a recordurilor în privinţa tranzacţiilor IPO din sectorul tehnologic pe bursele din SUA, cu cel mai mare număr de IPO-uri realizate într-o singură lună din ultimii aproape 20 de ani.

În timp ce sectorul sănătăţii domină clasamentul anual în privinţa numărului de IPO-uri (71), sectorul tehnologiilor conduce în topul valorii tranzacţiilor, atrăgând capitaluri în valoare de 22,3 miliarde de dolari în T3. Continentul american s-a dovedit a fi sursa tranzacţiilor IPO cu companii "unicorn" (startup-uri private cu o valoare de peste 1 miliard de dolari), lansând doar în trimestrul al treilea 12 dintre cele 18 IPO-uri ale anului 2020.

SUA, Asia și China

Deşi bursele din Statele Unite au înregistrat majoritatea tranzacţiilor IPO (82% din numărul tranzacţiilor şi 87% din valoarea tranzacţiilor din trimestrul al treilea), s-a putut observa o intensificare a activităţii şi pe piaţa braziliană (cu 13 tranzacţii în T3 2020, faţă de nicio tranzacţie în perioada similară a anului trecut), se mai arată în raportul EY.

Activitatea IPO din regiunea Asia-Pacific a depăşit în primele nouă luni ale acestui an nivelurile înregistrate în aceeaşi perioadă din 2019, atât în ceea ce priveşte volumul (29%), cât şi valoarea (88%) tranzacţiilor. Activitatea din regiune s-a intensificat în parte datorită politicilor de stimulare introduse de guverne în contextul pandemiei provocate de COVID-19, cum ar fi subvenţiile pentru salarii acordate companiilor aeriene din regiune.

În China, tranzacţiile IPO din trimestrul al treilea au atins niveluri record, cu o creştere de 152% a volumului tranzacţiilor şi de 139% a valorii tranzacţiilor faţă de perioada similară a lui 2019. Pe fondul intensificării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, unele companii chineze listate pe burse americane au ales să deruleze o listare secundară pe bursele din China, accesând astfel piaţa de capital chineză.

Şi piaţa niponă a crescut în comparaţie cu trimestrul al treilea al anului 2019, înregistrându-se cu 67% mai multe tranzacţii şi capitaluri atrase cu 40% mai mari.

Pe de altă parte, sursa citată menţionează că, după un prim semestru mai slab, pieţele IPO din EMEIA au înregistrat o creştere semnificativă a numărului şi a valorii tranzacţiilor de 34% şi, respectiv, 49% în trimestrul al treilea din 2020 faţă de perioada similară a anului trecut, în parte datorită câtorva tranzacţii IPO cu valoare mare derulate în această regiune. Marii câştigători au fost cei care au valorificat valul de digitalizare în special din sectoarele tehnologiei, industriei şi sănătăţii.

"În Europa, pieţele încep să îşi revină, cu creşteri ale numărului şi valorii tranzacţiilor IPO de 48% şi, respectiv, 51% în trimestrul al treilea al anului 2020 faţă de perioada similară a anului trecut. În acelaşi timp, activitatea IPO din Regatul Unit a înregistrat o megatranzacţie IPO (tranzacţii cu o valoare a capitalului atras mai mare de 1 miliard de dolari), demonstrând disponibilitatea lichidităţilor pe piaţă şi interesul investitorilor internaţionali pentru a identifica tranzacţia potrivită", se mai precizează în raport.

Acesta semnalează că în ultimul trimestru al anului este posibil ca investitorii să caute să îşi încaseze profiturile imediat ce observă semne de nelinişte pe piaţă. La nivel global, orice dezechilibru între bunăstarea economică, PIB şi valorile bursiere ar putea, de asemenea, să provoace temeri în rândul unora dintre investitori. Deşi există necunoscute legate de tensiunile comerciale sino-americane, de rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA şi de incertitudinile încă existente în privinţa Brexitului, perspectivele pentru trimestrul al patrulea rămân optimiste, cu o gamă largă de tranzacţii în pregătire pe multe pieţe. Atât timp cât fereastra de oportunitate rămâne deschisă, este de aşteptat ca tranzacţiile să continue.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2020. Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, strategi şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri