Primarul Damian Butnariu din Mogoșești-Siret, județul Iași, candidează pentru un nou mandat, folosind culorile PNL, partid care nu a desemnat, însă, un candidat în această localitate, scrie G4media.ro.
Damian Butnariu candidează ca independent, după ce, în ianuarie, a fost exclus din PNL. Decizia excluderii a fost luată deoarece numele său a apărut într-un dosar de trafic de persoane.
Audiat de judecători în timpul procesului, edilul a recunoscut că a întreținut „raporturi sexuale normale şi orale“, în sediul Primăriei, cu două fete de 17 ani, victime ale unei reţele de trafic de minori din zona Paşcani. ”Una dintre ele fusese răpită de la şcoală chiar cu câteva ore înainte de a fi vândută primarului. Ulterior incidentului, a încercat să se sinucidă”. Butnariu a plătit proxenetului 100 de lei.
În dosar, care s-a soldat cu condamnarea proxenetului, în primă instanță, la 15 ani de închisoare, Butnariu a avut doar calitatea de martor.
Butnariu și-a depus din nou candidatura, ca independent. „Sunt cu bun-simț, am spus că dacă mă vor oamenii, mă opresc, dar oamenii m-au determinat, printr-o mișcare comună, să candidez”, a declarat Butnariu.
Sursa foto: Facebook Damian Butnariu
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: