În această dimineață a fost primită o alertă cu bombă pentru Primăria Capitalei. La această oră, era stabilită o ședință de urgență a Consililului General.

UPDATE 10:21! Atât poliția, cât și pirotehniștii au făcut verificări, iar alerta s-a dovedit a fi falsă. Poliția a identificat și persoana care a apelat 112, pentru a anunța bomba. Cazul a fost preluat de Secția 17.

Ședința de Consiliu are o importanță foarte mare, fiind vorba despre obligaţiile către Maria şi Costică Constanda. Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, din nou, proiectul de hotărâre privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile către Maria şi Costică Constanda, primarul general Gabriela Firea atrăgând atenţia asupra pericolului închiderii conturilor municipalităţii.

Municipalitatea este în faza unei executări silite şi nu în cea a unei negocieri, a subliniat Directorul Direcţiei Juridice a Primăriei Capitalei, Adrian Iordache, care a adăugat că există o singură modalitate propusă de creditor.

CGMB a respins şi pe 15 iulie proiectul de hotărâre privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile către Maria şi Costică Constanda.

Sursa foto: Facebook/Primăria Municipiului Bucureşti

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri