Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că măsurile de relaxare se introduc progresiv, iar dacă totul merge bine, de la 1 iunie ar putea fi deschise terasele, iar de la 15 iunie restaurantele și plajele, însă totul depinde de comportamentul populației, care trebuie să arate că își dorește această relaxare respectând recomandările.
„Toată lumea trebuie să înțeleagă că după două luni în care am încercat - și cred că am reușit - să gestionăm o situație, orice relaxare se face gradual, progresiv și se începe cu acele relaxări care pot fi controlate mai ușor în momentul în care vom sesiza că lucrurile nu merg cum trebuie. Facem relaxare unde avem mici aglomerări populaționale - sportul individual, îngrijiri persoanel, stomatologia - acolo unde putem ajunge și limita accesul unei persoane, putem controla acele persoane care vin”, a explicat ministrul sănătății, potrivit Digi24.
A deschide terase sau locuri unde ai aglomerări umane, cum sunt stadioanele, este un pas intermediar, a mai spus Nelu Tătaru.
Citeste si:
Noi evaluăm măsurile, dacă aceste măsuri au avut efectul scontat, sunt în discuție și pregătim măsuri după 1 iunie. Dacă merge bine, putem deschide la 1 iunie terasele, la 15 iunie restaurantele, plajele
Totodată, ministrul a atras atenția că, în cazul în care se observă creșteri ale cazurilor, ne putem întoarce la măsurile de la început.
El a insistat că totul depinde de comportamentul populației, care trebuie să arată că își dorește această relaxare - este important să poarte masca, să păstreze distanța. Astfel, declarația pentru deplasări ar putea dispărea de la 1 iunie.
„Dacă rămânem cu ceva, eu cred că vom avea terasele deschise, de la 15 iunie plajele... Este o vară de încercare”, a spus Nelu Tătaru.
Sursa foto: Agerpres Foto
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: