Diverta anunță că deschide începând cu 7 mai toate magazinele stradale de pe teritoriul României. Este vorba despre locațile din București de pe strada Lipscani, Piața Unirii Cluj, Piața Mare Sibiu și cea din Câmpina.

Magazinele stradale redeschise vor funcționa pentru început pe un program ușor modificat. Se va lucra cu un număr redus de angajați, iar aceștia vor beneficia de toate măsurile de precauție: vor avea la dispoziție soluții dezinfectante și vor purta pe tot parcursul zilei măști și mănuși de protecție, precizează reprezentanții Diverta într-un comunicat de presă.

În magazine vor fi delimitate clar spațiile, astfel încât să se păstreze distanța de minim 2 metri între persoane. De asemenea, magazinele vor fi constant dezinfectate. Restul magazinelor Diverta, care se află toate în Centre Comerciale, vor fi redeschise după decizia autorităților privind reluarea activității în mall-uri.

În cele două luni de absență din retailul clasic, Diverta a funcționat exclusiv online. Numărul comenzilor din online s-a triplat în această perioadă, iar creșterea s-a menținut și după sezonul Pascal.

Lista magazinelor Diverta redeschise și programul acestora:

Diverta Lipscani din București:
Adresa: Str. Lipscani, 30-34, București
Program: de luni până duminică: 11.00 – 19.00

Diverta din Piața Unirii Cluj
Adresa: Piața Unirii nr. 31-33, Cluj Napoca
Program: de luni până duminică: 11.00 – 19.00

Diverta din Piața Mare Sibiu
Adresa: Strada Arhivelor nr. 1, Sibiu
Program: de luni până sâmbătă: 11.00 – 19.00
Duminică: 11.00 – 16.00

Diverta din Câmpina
Adresa: Str. Carol I nr. 56-58, Câmpina
Program: de luni până vineri: 10.00 – 18.00
Sâmbătă: 10.00 – 14.00
Duminică: Închis

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri