Toyota România donează două aparate de ventilație pentru Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Spitalul „Dr. Victor Babeș” din București, în valoare de 50.000 de euro.

„Suntem împreună în această perioadă dificilă pentru toți românii și ne oferim sprijinul pentru a trece solidari prin această teribilă încercare. Facem această donație pentru cele două spitale din linia întâi a luptei împotriva COVID-19 și credem cu tărie că orice sprijin valorează la fel de mult. Viața unui om este mai presus de orice, de aceea nu trebuie precupețit niciun efort pentru a-i salva pe cei care au nevoie. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajuta cadrele medicale cu echipamentele și materialele necesare”, a declarat Edit Târcolea, manager general al Toyota România, parte a grupului britanic Inchcape.

Cele două aparate pentru ventilație Evita V300 sunt produse de compania Dräger și oferă ventilație putând fi utilizate în numeroase situații, în funcție de necesități. Acestea asigură ventilație pentru adulți, copii și prematuri (invazivă, neinvazivă și terapie cu O2) și au independență datorită unităților opționale de alimentare cu gaz și curent electric.

Aparatele beneficiază de integrare flexibilă în stația de lucru prin instalare staționară la unitatea de alimentare sau ca sistem transportabil pe șasiu.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri