Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar putea aproba, în şedinţa de joi, un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) referitor la construirea unui ansamblu rezidenţial cu înălţimea maximă de 14 etaje pe malul lacului Tei, potrivit Agerpres.
„Se aprobă Planul Urbanistic Zonal - Şoseaua Petricani nr. 5A, sector 2", prevede proiectul de hotărâre. Terenul are o suprafaţă totală de aproape 26.500 mp, fiind proprietatea privată a unor persoane fizice.
Conform avizului arhitectului-şef al Municipiului Bucureşti, Ştefan Dumitraşcu, prin acest PUZ se propune ca procentul maxim de ocupare a terenului să fie de 45%, iar retragerea minimă faţă de malul lacului, de 30 de metri. Regimul maxim de înălţime prevăzut este 2S+P+14E.
Conform Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, aprobat cu hotărârea CGMB nr. 269/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), imobilul este situat în M2 - subzona mixtă cu clădiri, ce are regim de construire continuu sau discontinuu şi înălţimi maxime de P+14.
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: