Compania olandeză KLM continuă să opereze în această perioadă conform unui program ajustat, care reprezintă aproximativ 10% din numărul obișnuit de zboruri și aplică o serie de măsuri excepționale de siguranță și igienă, în conformitate cu instrucțiunile primite de la Organizația Mondială a Sănătății, Institutul Național pentru Sănătate Publică și Mediu din Olanda (RIVM) și Asociația Serviciilor Regionale Olandeze de Sănătate Publică (GGD).

Printre cele mai importante măsuri adoptate de KLM pentru a combate răspândirea virusului COVID-19 și a opera în condiții optime pentru pasageri și angajați deopotrivă se află:

Asigurarea distanței de 1,5 metri între pasageri pe durata zborului

Ori de câte ori acest lucru este posibil, KLM face toate eforturile pentru a menține un grad de ocupare al aeronavei mai scăzut decât în mod normal, astfel încât să se respecte distanța recomandată de 1,5 metri între pasageri. Locurile sunt prealocate, astfel încât să existe scaune libere între pasageri, în conformitate cu protocoalele de distanțare socială. În cazul zborurilor de repatriere, însă, blocarea locurilor libere nu este întotdeauna posibilă, întrucât prioritară este reunirea cât mai multor familii și aducerea acasă a cât mai mulți cetățeni blocați în străinătate în această perioadă dificilă.

Diminuarea interacțiunii în timpul serviciului la bord

O altă măsură specială luată pentru siguranța pasagerilor și a angajaților KLM se reflectă în minimizarea interacțiunii și a contactului direct dintre echipaj și pasageri în timpul serviciilor de catering de la bord. În acest context, serviciul la bord este adaptat, oferta de catering a fost simplificată, iar produsele vor fi servite în cutii speciale.

Igiena la bord

Pe durata zborurilor, întregul echipaj poartă măști și mănuși de protecție, iar la bord există produse adiționale de igienă, cum ar fi dezinfectantele pentru mâini. Aeronavele KLM sunt supuse unor procese ample de curățare și dezinfectare cu ajutorul agenților de curățare adecvați, aerul de la bordul aeronavei este mai uscat și reîmprospătat rapid cu ajutorul unor filtre extrem de eficiente, în vederea eliminării particulelor și virușilor potențial nocivi.

În plus, programul echipajului KLM a fost ajustat astfel încât aceștia să petreacă o perioadă cât mai scurtă în escale, li se asigură echipament de protecție adecvat, iar una dintre toalete este destinată exclusiv lor în timpul zborurilor.

Măsuri suplimentare de igienă înainte și după îmbarcarea în avion

Eforturile suplimentare în perioada pandemiei nu sunt centrate doar pe siguranță și măsuri sporite de igienă în timpul zborurilor, ci și pe durata întregului proces de check-in, îmbarcare, transfer sau debarcare. Se menține pe cât posibil distanța socială recomandată, se reamintește în permanență despre măsurile de siguranță ce trebuie respectate de fiecare în parte, s-a facilitat plata unei întregi serii de servicii prin card de debit sau card de credit. Totodată, au fost configurate procese de îmbarcare adaptate, în grupuri mai mici și se efectuează screening-uri de pasageri pe o serie de zboruri.

Măsuri de prevenție și screening al pasagerilor pe aeroport

Guvernele mai multor state au impus recent companiilor aeriene efectuarea unor teste de sănătate tuturor pasagerilor înainte de îmbarcare, astfel că, pentru zborurile cu plecare de la Amsterdam spre Canada, Singapore și Coreea de Sud, pasagerii vor trece prin acest control adițional ce implică verificarea temperaturii cu ajutorul unor termometre cu citire de la distanță, efectuat de către personalul de la sol KLM în colaborare cu KLM Health Services și personalul medical al aeroportului Schiphol.

În plus, începând cu 17 aprilie, KLM solicită pasagerilor care pleacă spre Aeroportul Amsterdam Schiphol din destinații considerate cu risc ridicat, completarea unui formular ce conține întrebări cu privire la starea lor de sănătate și în baza căruia li se poate refuza îmbarcarea dacă răspunsurile nasc suspiciuni cu privire la siguranța celor din jur.

KLM a înregistrat un record de 34,1 milioane de pasageri in 2018, oferind pasagerilor săi zboruri directe către 162 de destinații cu o flotă modernp de peste 214 aeronave. Compania aeriană are peste 33.000 de angajați în întreaga lume. În afara de KLM, Grupul KLM include și KLM Cityhopper, Transavia și Martinair.

Sursa foto: KLM

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri