Într-o perioadă dominată de scăderi cauzate de pandemia coronavirus, șapte companii de pe Bursa de Valori București (BVB) au anunțat dividende ce oferă investitorilor câștiguri de peste 10%. Citiți în continuare care sunt distribuțiile de cash pe care companiile le-au anunțat până în prezent.
“Dacă în anul 2019 aveam cinci companii cu dividende având randamente de peste 10%, în anul 2020 vom putea avea șapte asemenea societăți. Două dintre acestea sunt deținute de către stat (n.red. Nuclearelectrica si Conpet) care vin în ajutorul statului român, obligat să sprijine atât persoanele fizice cât și cele juridice afectate de criza provocată de noul coronavirus”, menționează analiștii casei de brokeraj Goldring.
Compania | Câștig dividende | Dividend propus | % din profit distribuit |
---|---|---|---|
BRD | 14,6% | 1,6400 | 75% |
Nuclearelectrica | 14% | 1,6530 | 92% |
SIF Transilvania | 12,1% | 0,0355 | 42% |
Transilvania Broker | 11,8% | 1,5200 | 82% |
Conpet | 11,4% | 7,0522 | 106% |
Banca Transilvania | 10,9% | 0,1860 | 60% |
OMV Petrom | 10,8% | 0,0310 | 48% |
Aages | 8,3% | 0,2100 | 34% |
Electrica | 7,8% | 0,7248 | 95% |
Transgaz | 6,6% | 15,4700 | 52% |
Romgaz | 6% | 1,6100 | 43% |
Purcari* | 5,6% | 1,0410 | 47% |
Fondul Proprietatea | 5,3% | 0,0642 | 16% |
SIF Oltenia | 5,1% | 0,1000 | 42% |
SIF Moldova* | 4,9% | 0,0635 | 50% |
Transelectrica* | 4,1% | 0,7125 | 50% |
BVB | 3,7% | 0,8149 | 94% |
Sphera | 2,7% | 0,3525 | 25% |
Digi Communications | 2,2% | 0,6500 | 32% |
*Dividende estimate de analiștii Goldring
Randamente calculate având în vedere prețurile înregistrate pe bursă la data de 24 martie 2020
Banca Transilvania (TLV) și BRD, cele mai mari două bănci listate pe Bursa de Valori București, au propus deja acționarilor variante de dividende pentru a fi aprobate și care ar aduce randamente atractive ținând cont de prețurile actuale. Astfel, dividendele BRD oferă cel mai mare câștig în prezent, valoarea brută a acestuia ajungând la 14,6%. De cealaltă parte, dividende Banca Transilvania oferă un randament de 10,9%.
Romgaz (SNG), propune acționarilor un dividend brut de 1,61 lei/acțiune, oferind un randament de 6,10% raportat la prețul cotației din 18 martie. Dividendul Romgaz este semnificativ mai mic decât în anii anteriori, nefiind exclus ca statul român să ceară mai mulți bani de la companie în următoarele săptămâni.
SIF Transilvania (SIF3) este singura companie din componența indicelui BET-FI care va avea un randament de peste 10% (dacă se va aproba în AGA și raportat la prețurile actuale).
Transilvania Broker (TBK) reușește să realizeze rezultate financiare în creștere de la an la an, având și o politică stabilă de dividende, fiind printre societățile care își răsplătesc cel mai bine acționarii.
În ceea ce privește OMV Petrom (SNP), chiar dacă prețul petrolului a avut grav de suferit în ultimul timp (scădere de 60% doar în acest an) iar rezultatele financiare au fost de asemenea mai mici, menține propunea inițială a unui dividend brut de 0,031 lei, ceea ce ar însemna un randament de peste 10%, semnificativ peste cele distribuite în anii trecuți.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: