Consumatorii europeni vor transport flexibil și personalizat, mai mult conținut livrat într-un termen mai scurt și mai multe variante de produse realizate local. Sunt doar câteva din concluziile raportului anual realizat de Euromonitor International pe piața de consum.

Începem să acceptăm roboții

Tendința ”beyond human” arată că oamenii încep să accepte că roboții și Inteligența Artificială (AI) pot să înlocuiască cu succes oamenii pe anumite acțiuni și segmente. Deși încrederea totală și accesul la AI/roboți va mai dura un timp, mulți consumatori acceptă deja existența lor din simplul motiv că le fac viața mai ușoară. Generația Alpha nu va face diferența între digital și fizic, cele două medii contopindu-se.

Vrem transport flexibil și personalizat

Consumatorii vor libertatea de a se mișca așa cum doresc în orașele din ce în ce mai aglomerate. ”Frictionless Mobility” este ceea ce așteaptă acum consumatorii care folosesc aplicații de navigare pentru a ajunge din punctul A în punctul B – fie că merg cu mașina, pe jos, cu metroul, taxi-ul sau o combinație între acestea. Consumatorii vor ca transportul să fie modular și personalizat pe nevoile lor – totul pentru a evita aglomerațiile din metropole.

Vrem mai mult conținut într-un timp mai scurt

Swipe, click și scroll sunt acum reflexe pentru a căuta informații online. Cu tehnologie mai rapidă și mai eficientă și accesibilitatea mai mare consumatorii pot afla imense cantități de informație cu foarte puține bariere. Ei au aceeași capacitate de a procesa informațiile, așa că trebuie să găsească fix ce este mai relavant, rapid. Caută constant informație personalizată, autentică și de pe canale de încredere. Consumatorii vor ca brandurile să le ofere acea informație ușor de digerat și de înțeles, într-un timp scurt.

Vrem experiențe personalizate – dar care este prețul?

Consumatorii se așteaptă să fie targetați cu conținut relevant, însă pentru asta trebuie să ofere informații cu caracter personal pentru a optimiza experiența. Companiile investesc in big data și algoritmi pentru a colecta date pe care apoi le folosesc în campanii de marketing precise. Clienții primesc astfel produse și servicii pe care le caută. Cu toate acestea, parte din internauți sunt îngrijorați de persoanele juridice care le accesează informațiile.

Tendința numita Private Personalisation înseamnă că internauții au dreptul să opteze dacă doresc să renunțe complet la a împărtăși informații despre activitatea lor online, sau nu.

Nu mai este necesar să ieșim din case (prea des)

În perioade precum cea pe care o traversăm în prezent, consumatorii nu mai ies din casă. Tendința nu este nouă, însă este pentru prima oară când internauții nici nu au nevoie să iasă din casă. Datorită Internetului de mare viteză, accesul la servicii de livrare de (aproape) orice, consumatorii pot să facă sport, să cumpere lucruri și servicii, să distribuie și să facă shopping din confortul locuinței proprii. Casa devine, astfel, un Centru Multifuncțional. Impactul asupra industriilor este major.

Servicii mai accesibile pentru oricine

Brand-urile mari ofera servicii accesibile tuturor oamenilor – cei cu handicap fizic sau mental, de asemenea. Astfel, preconcepțiile asupra acestor oameni sunt reduse, aceștia putând contribui activ. Brand-urile fac pași rapizi către a include toate categoriile sociale în streaming-ul lor de vânzări și oferte.

Vrem să ne întoarcem la rădăcini

Vrem să consumăm din ce în ce mai multe produse locale, sub sintagma Proudly Local, Going Global. Multinaționalele încearcă de asemenea din ce în ce mai mult să individualizeze produsele și serviciile pentru piețele locale, capitalizând astfel de pe urma obiceiurilor din anumite regiuni – McMici vă sună cunoscut?

Folosim resursele mai bine

Împărtășim mai multe, reutilizăm mai des, reumplem și închiriem, împărțim chiar și mașini sau spații personale cu necunoscuți. Tendința ”Reuse Revolutionaries„ inseamnă că suntem mult mai atenți la mediul înconjurător și mai conștienți de alegerile pe care le facem. Astfel se creează și oportunități de business-uri în domeniul sustenabilității. Noile modele de afaceri care evită generarea de deșeuri și reciclează sunt din ce în ce mai apreciate, mai ales de tinerii consumatori.

Luptăm pentru aer curat

România se încadrează în această tendință, mai ales de când au fost montați senzori de companii private – Air.ly sau AerLive.ro, de exemplu. Populația este mult mai conștientă de importanța calității aerului pe care îl respiră și presiunea crește pe guverne și primării pentru a oferi consumatorilor un aer curat.

Ne interesează sănătatea mentală

Una dintre principalele preocupări ale consumatorilor în prezent este sănătatea lor psihică, mentală. Unul din patru adulți din țările dezvoltate suferă de anxietate și, cu toate acestea, doar jumătate primesc ajutor de specialitate. În același timp, consumul de medicamente fără prescripție, dar și de țigări și de alcool, scade. În locul acestora consumatorii caută un balans mai bun între muncă și timpul petrecut acasă, fiind mai interesați și de ceea ce mănâncă.

Citeste si:
    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Alex Goaga
    Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Economie »


    Setari Cookie-uri