Kristalina Georgieva, directorarea Fondului Monetar International, a avertizat asupra riscurilor unei noi mari crize economice la nivel global, comparabila cu cea de la sfarsitul anilor 20, marcata de inechitate si instabilitate financiara, noteaza Hotnews.ro.

Kristalina Georgieva a declarat, la o conferinta a Institutului International Peterson din Washington, ca, potrivit unui nou studiu al FMI care compara evolutiile actuale ale economiei cu situatia din anii 20 ce a culminat cu prabusirea pietei in 1929, tendintele sunt asemanatoare.

In vreme ce decalajele economice intre tari s-au redus in ultimii 20 de ani, acestea s-au accentuat la nivel national, a mai spus ea, dand exemplu Marea Britanie.

“In Marea Britananie, spre exemplu, 10% (din cei aflati la varful piramidei- n. red) controleaza acum o bogatie echivalenta cu cea controlata de 50% din populatie. Aceasta situatie se reflecta si la nivelul Organizatiei pentru Cooperare Economica, unde veniturile si decalajele economice au atins un nivel record” a declarat ea, potrivit sursei citate.

Sursa foto: ERIK S LESSER | AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri