Corporate Finance House Group (CFH), un investitor din Orientul Mijlociu, a cumparat compania care detine cladirea de spatii de birouri Day Tower din Bucuresti, cladire dezvoltata de Dimitris Mourkakos din cadrul Day Group (vanzatorul) si finalizata la sfarsitul anului 2018. Investitorul a fost asistat de Savills, fiind prima sa investitie in Romania; dezvoltatorul a fost reprezentat de Crosspoint Real Estate.

Day Tower este o cladire de spatii de birouri de clasa A, aproape de centrul istoric al orasului, in imediata apropiere a Bibliotecii Nationale a Romaniei si a Tribunalului Bucuresti, si aproape de Palatul Parlamentului. Cladirea gazduieste sediul Enel din Romania, cu activitate in sectorul energetic, cu "un contract de inchiriere securizat pe termen lung". Cladirea a fost certificata BREEAM gradul Excelent.

"Aceasta este prima investitie a clientului nostru in Bucuresti, prevazuta a fi una dintre primele zece piete europene cu cea mai rapida dezvoltare pentru urmatorii cinci ani. Aceasta urmeaza o tendinta de crestere a capitalului international la care am asistat, care vizeaza randamentele de tip prime disponibile pe pietele din Europa Centrala si de Est", apreciaza Chris Gillum, head of offices, regional investment advisory EMEA la Savills.

Day Tower

La randul sau, Codrin Matei, managing partner, Crosspoint Real Estate, arata ca "aceasta tranzactie marcheaza intrarea intr-o noua etapa de dezvoltare a pietei de investitii din Romania".

In opinia sa, "tranzactia va determina cresterea increderii altor investitori si dezvoltatori in premizele pozitive ale pietei imobiliare din Bucuresti. Compresia randamentelor de tip prime la cladirile de birouri pe care am observat-o in ultimii ani, precum si diversificarea capitalului vor determina cel mai probabil o crestere a lichiditatii si, ulterior, o repozitionare a pietei romanesti, drept o destinatie care nu mai poate fi ignorata de marile fonduri de investitii".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri