De-a lungul timpului, mai multi ministri ai Transporturilor au anuntat restructurari ale institutiei pe care o conduc, dar si ale companiilor din subordine. Recent, actualul ministru, Razvan Cuc, a declarat ca peste 300 de angajati ai TAROM vor fi disponibilizati, urmand ca personalul Companiei de Drumuri sa se reduca. Inaintea lui Cuc a fost Felix Stroe, ministru timp de trei luni, in perioada octombrie 2017 – ianuarie 2018, care sustinea ca ministerul pe care il conducea la acea vreme urma sa fie supus unei restructurari, iar din 438 de posturi vor ramane in organigrama 300. Acest lucru nu s-a intamplat, insa. Urmeaza sa aflam daca ministrul Cuc se va tine de promisiune.
Ministerul Transporturilor (MT) are in subordine 16 unitati, dintre care, cele mai cunoscute sunt Autoritatea Rutiera Romana (ARR), Autoritatea Navala Romana (ANR) si Autoritatea Feroviara Romana (AFER). De asemenea, mai exista 23 de companii si societati care functioneaza sub autoritatea MT, printre care CFR, Metrorex si Romatsa.
Gestionand domeniile feroviar, naval, aerian, rutier si medical (cu cateva spitale in subordine), Ministerul Transporturilor este un mamut care se ocupa, in total, de 39 de companii. Mai multe companii, in special cele foarte mari, cu multi angajati, au insa probleme de buget, asteptandu-se la pierderi pana la finalul anului. Insa, pana acum, ministrul nu a anuntat reduceri de personal care sa le vizeze.
Spre exemplu, bugetele companiilor feroviare din subordinea Ministerului Transporturilor, precum CFR Marfa, CFR Infrastructura si CFR Calatori, dar si cel al Metrorex, administratorul metroului bucurestean, se asteapta la pierderi anul acesta, potrivit bugetelor de venituri si cheltuieli lansate in dezbatere publica. Desi companiile la care lucreaza nu o duc deloc bine, cei 44.700 de angajati ai CFR nu risca, inca, sa isi piarda locurile de munca. Mai mult, Metrorex ar urma sa angajeze inca 800 de oameni anul acesta pentru a finaliza si a da in functiune Magistrala 5 de metrou, Eroilor - Drumul Taberei.
De cealalta parte, compania aeriana Tarom, care estimeaza o pierdere in 2019, dupa zece ani similari si doar unul in care a raportat profit, ar urma sa aiba la finalul anului un total de aproape 1.500 de angajati, de la circa 1.800, cat are in prezent, daca planul ministrului Cuc se va aplica.
Compania de Drumuri, care are peste 7.000 de salariati, a intrat si ea in vizorul actualului ministru, care si-a propus sa reduca din functiile de conducere, dar nu a precizat cati angajati ar urma sa fie dati afara.
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB), care administreaza Aeroportul International Henri Coanda si Aeroportul Baneasa, are in subordine aproape 1.500 de angajati, platiti cu un salariu mediu de peste 11.000 de lei. In schimb, cei 280 de angajati ai Aeroportului din Constanta castiga circa 5.000 de lei.
Nume | Numar de angajati | Salariu mediu lunar (lei) | Profit/Pierdere (mii lei) |
---|---|---|---|
Tarom | 1.794 | 8.242 | -67.943 |
CNAIR | 7.235 | 6.619 | 6.349 |
CFR SA | 22.887 | 5.073 | -32.788 |
CFR Calatori | 13.000 | 5.444 | -430.190 |
CFR Marfa | 5.813 | 4.377 | -100.500 |
Metrorex | 5.033 | 6.950 | -304.700 |
ROMATSA | 1.656 | - | 15.190 |
RAR | 2.091 | 5.078 | -69.735 |
CNAB | 1.492 | 11.121 | 322.929 |
Aeroportul "Mihail Kogalniceanu" Constanta | 280 | 5.030 | 0 |
Aeroportul "Traian Vuia" Timisoara | 240 | 4.607 | 6.229 |
Sursa date: Bugetele de venituri si cheltuieli din 2019, publicate de Ministerul Transporturilor
Sursa foto: Agerpres Foto
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: