Aceasta modificare a legii privind Imigratia si Cetatenia ''este un instrument suplimentar'' pentru ''a face fata crizei actuale de securitate si umanitare la frontiera sud-vestica si in intreaga tara", a declarat Kevin McAleenan, ministru interimar al Securitatii Interne (DHS), potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.
"E clar ca, daca nu aveti permisiunea legala de a fi aici, va vom expulza", a adaugat el.
Aceasta masura, care a intrat in vigoare dupa publicarea ei in Monitorul Oficial, prelungeste de la 14 zile la doi ani perioada de sedere ilegala in timpul careia un imigrant fara acte poate fi expulzat fara sa mai apara in fata unui judecator de imigrare.
Pana in prezent, un imigrant clandestin putea fi expulzat direct daca era arestat in termen de doua saptamani de la sosirea pe teritoriul SUA.
Citeste si:
Legea extinde de asemenea expulzarile rapide la nivelul intregii tari, in timp ce anterior erau limitate la o zona de 161 km, de zbor de la granitele terestre ale Statelor Unite.
Potrivit site-ului TRAC Immigration, care monitorizeaza activitatea instantelor pentru imigratie, un imigrant clandestin trebuie sa astepte in medie 713 de zile, adica aproape doi ani, pentru a se prezenta in fata unui judecator care decide in cele din urma expulzarea sa. Aproape un milion de cazuri sunt in asteptare.
Potrivit Centrului de Cercetare Pew, 10,5 milioane de persoane traiau ilegal in Statele Unite in 2017. Aproape doua treimi dintre acestea se aflau in SUA de peste un deceniu.
Statele Unite se confrunta de peste un an cu o criza a migratiei la granita cu Mexicul, traversata in fiecare luna de zeci de mii de oameni originari din America Centrala, care fug de violenta si saracia din tarile lor.
Citeste si:
Donald Trump a facut din lupta impotriva imigratiei ilegale una dintre prioritatile politicii sale. El a anuntat lansarea la 14 iulie a unei vaste operatiuni impotriva imigratiei ilegale in scopul arestarii a aproximativ 2.000 de persoane aflate clandestin in SUA si vizate de un ordin de expulzare in aproximativ 12 orase.
Potrivit unui oficial al Agentiei pentru Imigratie si Vami din Statele Unite (Immigration and Customs Enforcement, ICE), citat marti de mass-media, doar 35 de imigranti au fost arestati deocamdata. De asemenea, ICE a anuntat marti pe Twitter arestarea a 934 persoane in SUA fara a preciza daca exista o legatura intre cele doua operatiuni.
Sursa foto: Spectral-Design / Shutterstock.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: