Cu o luna inainte de alegerile europene din 23-26 mai, Parlamentul European lanseaza videoclipul „Alege-ti viitorul” pentru a incuraja prezenta la vot. Videoclipul este menit sa incurajeze participarea la vot la urmatoarele alegeri europene si sa ne faca sa reflectam asupra generatiilor viitoare a caror viata va fi influentata de acest vot.

Alegerile ce vor avea loc in toate statele membre UE intre 23 si 26 mai vor avea un impact major asupra directiei in care se va indrepta Uniunea Europeana.

Tema solidaritatii („suntem impreuna”) se suprapune rezultatelor unui sondaj de opinie prin telefon realizat de Parlament in aprilie, potrivit caruia 80% dintre cetatenii UE sustin ca ceea ce ii uneste pe europeni este mai important decat ceea ce ii desparte.

Negocierile asupra Brexit-ului au demonstrat existenta incertitudinilor fata de o eventuala separare si a riscurilor asociate iesirii de sub aripa protectoare a Uniunii.

Intrebati care sunt primele sentimente ce le vin in minte atunci cand se gandesc la UE, majoritatea europenilor mentioneaza speranta sau increderea (55% in total), in timp ce incertitudinea legata de viitorul Europei este sentimentul predominant pentru o treime din europenii intervievati.

Dintre romani, 70% au un sentiment pozitiv fata de UE (40% speranta, 30% incredere).

Dezbaterea asupra Brexit-ului a aratat de asemenea cat de stranse au devenit relatiile dintre tarile membre de-a lungul anilor de cooperare reciproca, precum si multitudinea de avantaje ce deriva din calitatea de membru al unui club larg. Aceste avantaje sunt de multe ori evidente doar cand ne aflam in situatia de a le pierde. Potrivit ultimelor cifre ale Eurobarometrului (din februarie 2019), doua treimi dintre europeni (68%) cred ca UE a adus avantaje tarii lor, in timp ce 61% sustin ca apartenenta la UE este un lucru pozitiv.

Dintre romani, 57% considera ca apartenenta la UE a tarii lor este un lucru bun, in crestere semnificativa fata de 49% in septembrie 2018. De asemenea, 72% dintre romani (fata de 64% in septembrie 2018) cred ca Romania a beneficiat de pe urma calitatii de membra UE.

In acelasi timp, presiunile externe din partea unor tari terte fac si mai necesara solidaritatea intre statele membre, in dorinta de a-si mentine influenta si de a avea o pozitie puternica in noua ordine mondiala. Studiul Eurobarometru arata ca cetatenii sunt cel mai mult interesati de situatia economiei, de posibilitatile de angajare, de migratie, de schimbari climatice si de lupta impotriva terorismului, toate acestea indicand nevoia de o mai buna cooperare si actiune comuna.

Cum va arata Europa in viitor este in mana celor care vor merge la vot in alegerile europene de pe 23-26 mai. Chiar daca Eurobarometrul de la sfarsitul lui februarie arata ca mai mult de o treime din cetatenii europeni sunt convinsi ca vor iesi la vot (35%; 30% in Romania), o alta treime (32%; 34% in Romania) raman nesiguri de prezenta la scrutin. In cazul tinerilor cu drept de vot, chiar daca au in mod consecvent o atitudine pozitiva fata de UE (74%), numai 21 % vor iesi cu siguranta la vot, in timp ce 34% nu sunt inca hotarati.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri