Cisco System, lider mondial al echipamentelor de telecomunicatii a anuntat miercuri ca a depus plangere impotriva concurentului sau Apple pentru folosirea marcii iPhone, pe care o detine din 2000 si a cerut judecatorului sa interzica imediat companiei sa utilizeze acest nume.
Grupul Apple a lansat in cursul zilei de ieri modelul iPhone, dispozitiv care este in egala masura player audio, aparat foto si permite navigarea pe internet, fiind numit de directorul general al Apple, Steve Jobs, "cel mai bun aparat de acest tip". iPhone are un singur buton si un display de 9 cm.

In urma anuntului, actiunile Apple s-au depreciat cu 1,3%, stabilizandu-se apoi la un nivel de scadere de mai putin de 0,5%.

Cisco a declarat ca incerca sa impiedice grupul Apple sa "foloseasca fara permisiune incalcand astfel drepturile de autor" ale acestei marci, obtinuta de producatorul de echipamente de retea in anul 2000, dupa achizitionarea grupului Infogear. El a detinut aceasta marca si a comercializat instrumente denumite iPhone pentru o perioada indelungata.

O divizie a Cisco, Linksys, a comercializat produse wireless sub marca iPhone inca de la inceputul anului trecut, noi produse fiind adaugate acestei linii in luna decembrie. Linksys face parte din strategia Cisco de a patrunde pe piata produselor electrocasnice.

O purtatoare de cuvant, a precizat ca Cisco a avut discutii cu Apple si credea ca aceasta din urma va cadea de acord asupra acordarii unei declaratii publice in care sa clarifice situatia acestei marci. Directorul exectiv al Apple, Steve Jobs, anuntase intr-un interviu acordat la putin timp dupa anuntul de lansare a noului telefon mobil ca cele doua companii au ajuns la un acord.

Vice-presedintele si consilierul general al Cisco, Mark Chandler, a declarat ca Cisco si Apple au purtat discutii intense in ultimele saptamani. "Am fost gata sa rezolvam ultimele probleme care mai ramasesera", a declarat acesta pentru Reuters.

"Scopul nostru era de a colabora pentru a folosi aceasta marca pentru produse apartinand ambelor companii si de a ajunge la o interoperabilitate ce ar permite clientilor sa beneficieze de o mai buna convergenta a produselor", a adaugat acesta.

"Nu este nici o indoiala ca noul telefon al Apple este foarte interesant, insa nu ar trebui sa foloseasca aceasta marca fara acordul nostru", a incheiat Chandler.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri