Statele Unite vor oferi Ucrainei o finantare militara suplimentara de 10 milioane dolari pentru a-si consolida marina dupa ce Rusia a capturat trei nave ucrainene pe mare luna trecuta, intr-o "escaladare periculoasa", a anuntat vineri Departamentul de Stat, citat de Reuters, informeaza Agerpres.
Masura intervine dupa ce Lituania si Marea Britanie si-au crescut asistenta de securitate pentru Ucraina, a declarat Departamentul, in urma atacului din 25 noiembrie in apropiere de Stramtoarea Kerci.
"Statele Unite cer Rusiei sa returneze imediat Ucrainei navele confiscate si echipajele ucrainene retinute, pentru a mentine
Stramtoarea Kerci si Marea Azov deschise navelor ce tranziteaza spre si din porturile ucrainene, si sa respecte suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei", a adaugat Departamentul de Stat.
Rusia a deschis focul asupra navelor ucrainene si apoi le-a capturat impreuna cu echipajele lor in apropierea Crimeii - pe care Moscova a anexat-o de la Ucraina in martie 2014, aminteste Reuters. Stramtoarea Kerci este singura intrare catre Marea Azov din Marea Neagra si controleaza accesul spre doua mari porturi ucrainene.
Incidentul naval l-a determinat pe presedintele american Donald Trump sa anuleze o intalnire cu presedintele rus Vladimir Putin in Argentina, pentru a semnala dezaprobarea Washingtonului fata de aceasta actiune in forta a Rusiei.
Sursa foto: Shutterstock / vchal
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: