Zece companii listate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au anuntat deja valoarea dividendelor pe care le vor propune actionarilor in Adunarile Generale ce vor avea loc in aprilie. Castigul mediu este de 5,7%, de aproximativ cinci ori mai mare decat dobanda bancara pe un an, asta desi Romgaz (SNG) si Transgaz (TGN), companiile cele mai generoase cu actionarii, inca nu au facut niciun anunt.

Dintre cele zece companii, actionarii BRD vor fi cei mai bine rasplatiti, acestia urmand sa primeasca cel mai probabil 1,64 lei brut pentru fiecare actiune detinuta, adica echivalentul unui randament de 10,8%. Actiunile BRD au crescut puternic pe bursa in ultimele saptamani, atat ca urmare a profitului record anuntat, cat si ca urmare a faptului ca faptului ca banca a decis sa imparta cu acestia 83% din profit, pentru prima data in istorie. Actiunile BRD au crescut cu 17% de la inceputul acestui an.

Castig din dividende Dividend brut (lei/actiune) Valoare totala dividende (mil. lei)
BRD 10,8% 1,64 1.142
Electroarges 8,5% 0,12 8,3
Fondul Proprietatea 6,7% 0,063 591
Petrom 6,4% 0,02 1.132
Biofarm 6,1% 0,019 18,7
Antibiotice Iasi 5% 0,0265 17,8
Oil Terminal 4,6% 0,0077 4,5
SIF Muntenia 3,8% 0,0347 28
SIF Banat-Crisana 3,5% 0,1 52
Aerostar 1,7% 0,094 14,3

Desi in momentul de fata BRD ocupa primul loc in topul dividendelor, banca ar putea sa fie depasita de Fondul Proprietatea (FP) in functie de anunturile care vor fi facute in urmatoarele saptamani. In raportul anual, managerii Fondului au mentionat ca intentioneaza sa propuna actionarilor distribuirea sumei de 591 mil. lei, echivalentul unui dividend brut de circa 0,063 lei/actiune (randament 6,75%). Totusi, unii analisti se asteapta ca Fondul Proprietatea sa acorde un dividend sau o distributie de cash suplimentara anul acesta, randamentul total urmand sa ajunga in cele din urma la 12-13%.

Pana cand Fondul Proprietatea va clarifica situatia, locul al doilea in clasamentul castigurilor din dividende este ocupat de producatorului de electrocasnice Electroarges (ELGS). Firma din Curtea de Arges vrea sa imparta cu actionarii mai bine de jumate din profitul de 12,8 mil. lei inregistrat in 2017, ceea ce inseamna ca dividendul brut va ajunge la 0,12 lei/actiune, echivalentul unui randament de 8,5%.

Revenirea profitului Petrom (SNP) in anul precedent s-a facut simtita si la nivelul dividendelor, sefii companiei anuntand o rata de distributie a dividendelor de 45% din profitul pe 2017. Petrom va distribui astfel dividende in valoare totala de 1,13 mld. lei, in vreme ce castigul de pe urma acestora ajunge in prezent la 6,4%.

SIF Banat-Crisana (SIF1) este singura companie care pana in prezent a decis sa le propuna actionarilor doua variante de distributie a profitului pe 2017. Acestia vor avea de ales intr-o Adunare Generala programata pe 26 aprilie daca vor un dividend 0,1 lei/actiune (randament 3,5%), sau daca intregul profit de 69,5 mil. lei, inregistrat anul trecut, va fi tinut in companie pentru sustinerea unui program de rascumparari de actiuni.

Romgaz, Transgaz si Conpet sunt cele mai importante companii listate pe Bursa de Valori Bucuresti care inca nu au facut propuneri legate de dividende, acestea fiind totodata si companiile unde investitorii au cele mai mari asteptari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri