Administratia Nationala de Meteorologie a emis, vineri, o informare de ploi torentiale si vijelii, valabila de sambata dimineata pana duminica seara, in aproape toata tara.
Incepand de sambata, ora 10.00 si pana duminica, la ora 18.00, vor fi perioade de timp in care instabilitatea atmosferica va fi accentuata si se va manifesta prin averse ce pot avea si caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vantului, trecator si cu aspect de vijelie si pe arii restranse caderi de grindina, potrivit ANM.
Astfel de fenomene se vor semnala cu precadere in zonele de deal si de munte, precum si in Oltenia, Transilvania, jumatatea de nord a Moldovei si local in Muntenia.
Cantitatile de apa vor depasi local 20-25 l/mp si izolat 35-40 l/mp, in special in zona Carpatilor Meridionali si in nordul Carpatilor Orientali.
Sursa foto: Chaoss | Dreamstime.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: