Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a avut loc sambata intr-o regiune izolata in sud-vestul Chinei, provocand moartea a cel putin o persoana, intr-un accident provocat de o alunecare de teren implicand un autocar cu turisti, potrivit agentiei China Noua, relateaza
AFP.
Cutremurul s-a produs la ora 00.04 GMT (3.04, ora Romaniei), la o adancime de zece kilometri, la Benzilan, la frontiera provinciilor Sichuan si Yunnan, a anuntat Institutul geofizic american USGS, noteaza
Mediafax.
O persoana a murit, iar alte trei au fost grav ranite, dupa ce roci s-au prabusit peste un autocar cu turisti, in urma unei alunecari de teren, a precizat China Noua.
"In timpul cutremurului din aceasta (sambata) dimineata, cutremurul a fost resimtit relativ puternic in comitat", a declarat Liao Wencai, adjunctul secretarului Partidului Comunist in comitatul Deqin, citat de agentie.
Presa oficiala a anuntat ca echipe de interventie se indreptau spre aceasta regiune muntoasa.
Un oficial din comitatul Derong, in Sichuan, citat de televiziunea oficiala, a anuntat ca aceste drumuri si comunicatiile au fost intrerupte in anumite zone, dar ca nicio victima nu a fost inregistrata inca.
Doua cutremure, foarte apropiate, s-au soldat cu 95 de morti in provincia Gansu (nord-vest), in iulie.
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a afectat deja Sichuanul anterior, anul acesta, provocand moartea a aproape 200 de persoane. In urma cu cinci ani, un cutremur violent care a avut loc in aceeasi provincie a ucis peste 90.000 de persoane.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Te-ar putea interesa și: