Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, apreciaza ca obiectivul aderarii Romaniei la zona euro este intotdeauna la o distanta de sase ani fata de momentul vorbirii, fiind totusi bine ca exista acest deziderat, intrucat se creeaza si o disciplina.
"Uite ce cred eu in legatura cu euro. Mi-aduc aminte ca am vazut un film american in care pana la urma a castigat un cal care nu era la fel de zdravan ca ceilalti. Care era explicatia? Unul dintre copii a aflat ca acelui cal ii plac hamsiile. Si atunci s-a dus intr-un loc la capat si i-a agitat o hamsie si calul a zbughit-o si a castigat cursa. Ei bine, pentru noi intrarea in euro e ca hamsia din cursa aceea", a spus ministrul de resort, intrebat pe aceasta tema intr-o conferinta de presa, conform
Mediafax.
El a precizat ca este foarte bine sa ne pastram aceasta tinta.
"Eu, cand eram ministru in 2007, le povesteam romanilor cum o sa ne integram in euro in 2013. Vreau sa va spun ca jumatate din obiectiv a fost indeplinit, adica intotdeauna fata de momentul in care vorbim integrarea in euro e la sase ani. Deci obiectivul a fost indeplinit: in 2008, am intrat in 2014, acum in 2013 intram spre sfarsitul lui 2018", a adaugat Vosganian.
Ministrul a explicat ca este foarte bine ca Romania sa pastreze obiectivul de aderare pentru ca asa se creeaza si o anumita disciplina, pentru ca integrarea in zona euro adauga, convergentei nominale, convergenta reala.
Vosgnaian a precizat ca nu vom intra in zona euro decat atunci cand vom atinge anumite standarde in ce priveste nivelul de trai, calitatea mediului si integrarea Romaniei in fluxurile internationale.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Te-ar putea interesa și: