In opinia mea, rolul decisiv in scaderea bursiera de saptamina trecuta se datoreaza evolutiei de pe plan extern. Informatia care a declansat noi scaderi importante de pe cea mai mare parte a pietelor externe de capital a fost publicarea valorii indicelui preturilor de consum din Statele Unite, care a crescut in aprilie, peste asteptari, cu 0,6%, ceea ce poate conduce la o noua majorare a dobinzilor de catre Rezerva Federala americana, ne anunta presedintele firmei de consultanta financiara KTD Invest, Iulian Panait.
Potrivit domniei sale, au urmat vinzari importante de actiuni, care au facut ca, in data de 17 mai (miercuri), pietele europene sa atinga minimul din luna martie. Indicele german DAX a pierdut miercuri 3,4%, indicele francez CAC 40 a scazut cu 3,2%, iar indicele londonez a inchis cu 2,9 procente mai jos. Miscarea s-a propagat si pe pietele est-europene, care inregistrau la jumatatea sedintei de vineri scaderi fata de finele saptaminii precedente de peste 8 procente, daca avem in vedere indicele global CECE EUR calculat la Viena (-9,6% pentru Polonia, -7,3% pentru Ungaria si -6% pentru Cehia). In comparatie, indicele romanesc ROTX de la Viena (in componenta caruia BRD Groupe SG, Banca Transilvania, Petrom si Rompetrol detin o pondere de 86%) a pierdut in aceeasi perioada doar 4 procente.
Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5374&art=12950&cHash=5d512b1caf
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: