Grupul planuieste sa transforme centrul comercial Armonia Arad intr-un centru logistic sau intr-un parc industrial. Aceasta decizie se bazeaza pe impactul pe care situatia economica actuala il are in zona, dar si pe oportunitatile datorate locatiei foarte bune a centrului Armonia, au spus oficialii companiei.
Immofinanz Group colaboreaza cu chiriasii pentru agrearea de comun acord a unui plan de reorganizare. „Datorita relatiilor solide si pe termen lung pe care le avem cu partenerii nostri, negocierile decurg foarte bine si suntem increzatori ca vom gasi o solutie acceptabila pentru toate partile implicate”, a spus Wolfgang Idl.
Centrul comercial Armonia este amplasat pe una din cele mai importante sosele cu acces catre Arad, drumul european E68 care face legatura intre Szeged (Ungaria) si Brasov, si va fi conectat la autostrada Szeged – Arad – Timisoara – Sibiu care este in prezent in constructie, cu anumite portiuni deja finalizate. Datorita acestui amplasament, Armonia, care se intinde pe o suprafata de 43.500 metri patrati, se dovedeste a fi o destinatie comerciala atractiva pentru clientii care sunt la curent cu ultimele tendinte din piata, se mentioneaza in comunicatul de presa al companiei.
Immofinaz Group se asteapta la o trecere naturala catre noua utilizare a centrului comercial Armonia. Procesul de tranzitie deja inceput este prevazut sa se finalizeze in 2013, fara investitii majore. Armonia Arad a fost deschis in mai 2008 si include, pe langa hipermarketul Carrefour, un magazin Bricostore si o galerie comerciala cu aproximativ 80 de magazine.
Carrefour a confirmat retragerea din Armonia Arad si a precizat ca este in cautarea unei alte locatii in oras, nedorind sa iasa de pe aceasta piata. Carrefour Armonia Arad se va inchide la finalul lunii august.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: