Totusi, pe santier mai este inca mult de facut, in conditiile in care primele spatii ar urma sa fie predate chiriasilor in mai putin de 2 luni. Cele doua companii trebuie sa predea primul spatiu din centrul comercial in august companiei Inditex, care a inchiriat spatii pentru mai multe branduri din portofoliu printre care Zara si Bershka.
“Daca va fi nevoie vom lucra si 24 de ore din 24 astfel incat sa terminam in termenul dat”, a declarat pentru wall-street.ro Michael Beux, responsabil de project management la NEPI.
Momentan in centrul comercial sunt incheiate contracte de inchiriere pentru mai bine de 75% din suprafata, iar Martin Slabbert, managing director al NEPI a declarat ca pana la finalul lunii iulie gradul de ocupare va ajunge la 90%, luand in considerare intelegerile existente cu retailerii. Viitorul centru comercial va avea o suprafata de 55.000 mp.
Despre noii chiriasi Slabbert nu a dat detalii.
Pana acum, insa in centrul comercial demarat in decembrie 2011 au inchiriat spatii Altex, Cinema City, Zara, H&M sau Orsay.
In zona de entertainment va exista cazino, cinema si locuri de joaca pentru copii. De asemenea, centrul comercial va mai include o terasa pe care iarna se va amenaja un patinoar.
NEPI a cumparat in 2011 un teren adiacent hipermarketului Carrefour din Ploiesti de la omul de afaceri Dan Ostahie, proprietarul Altex si a incheiat un acord cu Carrefour Property pentru dezvoltarea unui centru comercial pe cele doua proprietati.
Tot la Ploiesti, dezvoltatorul AFI Europe, proprietarul mallului AFI Palace Cotroceni, a semnat contracte pentru inchirierea a circa 70% din suprafata totala a centrului comercial, printre primii chiriasi numarandu-se Cora, Flanco, H&M, Reserved si New Look.
AFI Palace Ploiesti va avea o suprafata totala inchiriabila de 28.000, iar constructia a inceput in luna mai.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: