Titeiul din Golf a ajuns 69,10 dolari barilul (aproximativ 160 litri), din cauza ingrijorarilor date de oferta scazuta de titei si de eventuala izolare economica si politica a Iranului, in urma programului iranian de imbogatire a uraniului, precum si de violentele din Nigeria, informeaza Rompres.
Preturile la contractele futures la titeiul din Golf au crescut cu 0,36 dolari, stabilizandu-se in jurul valorii de 69,10 dolari, la Bursa de la New York, dupa ce a atins valoarea de 69,45 dolari, valoare record a ultimelor sapte luni.

La Londra, barilul de titei Brent s-a pozitionat in jurul valorii de 69,36 dolari, dupa ce urcase la 69,70 dolari.

Preturile au fost majorate de ingrijorarile legate de eventuala izolare economica si politica a Iranului, in urma programului iranian de imbogatire a uraniului, de violentele din Nigeria, dar si de estimarile in legatura cu stocurile reduse de benzina ale SUA, mai ales ca vine sezonul vacantelor, al calatoriilor cu autovehiculele, sezon in care se presupune ca va creste accelerat consumul de benzina.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut Iranului sa suspende programul de imbogatire a uraniului. Iranul a refuzat sa suspende programul, pretinzand ca este vorba de un program la scala redusa, strict pentru cercetare si nu pentru dezvoltarea armelor nucleare. Administratia SUA a lasat deschisa posibilitatea unui raspuns militar in cazul in care Iranul nu-si limiteaza ambitiile nucleare.

Amenintarea cea mai serioasa este reprezentata de blocarea livrarilor petroliere, care ar putea fi directa, in sensul unei reduceri nete a contributiei iraniene, si care echivaleaza cu multe milioane de barili pe zi, sau indirect, dar si mai devastator, ca cel privind blocarea si minarea Stramtorii Hormuz, la intrarea in Golful Persic, prin apele caruia tranziteaza aproximativ 15 sau 18 milioane de barili pe zi ce se indreapta spre Occident. Consecinta inevitabila ar fi majorarea pretului titeiului.

Shell a redus extractia de titei, dupa ce militantii nigerieni au incendiat terminale pentru export si au rapit muncitori straini. Rebelii au raportat asalturi asupra conductelor de titei, amenintand cu extinderea ofensivei in intreaga delta a Nigerului. Nigeria extrage aproximativ 2,8 la suta din productia mondiala de titei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri