"Dincolo de aceste evolutii, blocajul in care intrase piata terenurilor imediat dupa declansarea crizei economice pare aproape de sfarsit. Retailerii si proprietarii de parcuri industriale au revenit puternic si au fost anul trecut cei mai activi jucatori de pe aceasta piata. Prin tranzactiile facute, acestia au urmarit, in general, marirea cotelor de piata pentru hipermarketuri ori extinderea parcurilor industriale”, explica Adrian Crivii (foto), presedinte Darian.
Comparativ cu prima jumatate a anului, pretul mediu de tranzactionare la nivel national a scazut cu doar aproximativ 5% in semestrul al doilea. Procentual, in 2011 cel mai mult s-au depreciat terenuri din orase precum Resita (-40%), Arad si Baia Mare (-25%) Pitesti (-24%) sau Bacau (-23%), iar cel mai putin au scazut in Miercurea Ciuc, Galati, Buzau si Oradea.
Pentru 2012, reprezentantii Darian estimeaza ca cererea va fi orientata tot spre suprafetele mari de teren, situate in zone cu vizibilitate ridicata si accesebilitate din punct de vedere al transportului public si al acesului auto.
"Va exista in continuare un interes ridicat pentru constructia de hipermarketuri si supermarketuri, cat si pentru terenurile destinate constructiei de birouri. In schimb, este de asteptat ca in acest an sa se mentina o cerere scazuta pentru terenurile destinate dezvoltarilor rezidentiale", se mai arata in studiul Darian.
Indicele Darian reprezinta media preturilor de tranzactionare in semestrul al doilea 2011, raportat la semestrul I 2011, respectiv semestrul al doilea 2010, exprimat in euro pe metru patrat si avand ca punct de pornire tranzactiile din baza de date proprie, care contine 20.000 de trazactii la nivelul intregii tari.
Darian are birouri in 20 de orase din tara si a raportat pentru anul trecut o cifra de afaceri de trei milioane de euro.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: