Faptul ca Europa se afla in pragul unei catastrofe economice nu a parut sa-i afecteze pe cetatenii germani care au petrecut in weekendul care de-abia a trecut in piata Alexanderplatz din Berlin, amenajata special cu ocazia Craciunului, scrie The Telegraph.
Cancelarul german, Angela Merkel, a precizat, cu ocazia intalnirii de astazi cu presedintele Frantei Nicolas Sarkozy, ca momentele de criza prin care trece in prezent zona euro reprezinta o amenintare „existentiala” asupra pacii si prosperitatii.

Cu mai putin de o saptamana pana la summit-ul de la Bruxelles, toata Europa spera ca Germania sa conduca intregul continent in afara crizei.

Insa nemtii nu sunt asa de pesimisti precum liderul lor, Angela Merkel.

Noi nu vrem sa vorbim despre criza din zona euro. Suntem aici pentru a face cumparaturi, iar acum este timpul sa ne imbatam. Noi nu vrem sa vorbim despre toate acele lucrurile sangeroase legate de criza”, au spus un grup de femei prezente in piata Alexanderplatz, in timp ce ciocneau niste pahare cu vin fiert.

Veronica Kampf, o studenta de 20 de ani din Munster, era prin multimea prezenta in piata berlineza, imbracata in Mos Craciun, si impartea ciocolata si pliante, scrie The Telegraph. Aceasta era prezenta in Alexanderplatz cu un grup de militanti crestini pentru a vorbi consumatorilor despre mesajul real al Craciunului.

Nu este corect ca noi germanii sa fim intotdeauna rugati sa salvam lumea. Este o prostie si este responsabilitatea fiecaruia, nu doar a Germaniei. Noi platim deja destule impozite. Sunt mai degraba ingrijorata ca unii oameni sunt mai interesati de Coca-Cola si de cumparaturile de Craciun decat de ce inseamna cu adevarat aceasta criza”, a afirmat Veronica Kampf.

Pe de alta parte, Florian Schmidt, de 24 de ani, a precizat ca el nu crede argumentul potrivit caruia Germania are o misiune istoria pentru a salva Europa.

Nu cred ca Germania ar trebui sa aiba responsabilitatea principala pentru salvarea Europei. UE se presupene ca ar fi o comunitate formata din state independente, astfel ar trebui sa existe egalitate. Toate tarile ar trebui sa imparta responsabilitatea de a salva Europa – nu doar Germania. De ce tocmai noi? De ce suntem atat de speciali?”, a completat Schmidt.

Acesta a spus ca el si alti tineri germani s-au saturat sa auda ca tara lor are o datorie istorica de a actiona in astfel de situatii.

Saptamana trecuta, Radek Sikorski, ministrul de externe al Poloniei, a adresat o cerere dramatica Germania pentru a interveni pentru salvarea monedei euro.

„Dimensiunea si istoricul dumneavoastra inseamna o responsabilitate de a pastra pacea si democratia pe continent”, a declarat Sikorski in cadrul unei audiente la Berlin.

Probabil ca voi fi primul ministru polonez de externe din istorie care va spune acest lucru – mi-e teama mai putin de puterea Germaniei decat de o inactivitate a nemtilor”, a arata acesta.

Florian Schmidt a mentionat ca tinerii germani sunt mai putini bantuiti de istorie si considera discursul oficialului polonez ca fiind „prea mult”.

Ne-am simtit vinovati pentru mai mult de 60 de ani. S-a terminat, ne-am simtit destul vinovati. Trebuie sa trecem peste acest lucru, de ce nu pot si altii?”, a adaugat Schmidt.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri