Doug Richard este un om de afaceri din California cu 20 de ani de experienta in dezvoltarea si managementul companiilor de tehnologie, dezvoltand in cariera sapte companii si fiind business angel in mai multe start-up-uri. El a dezvaluit wall-street.ro cateva secrete antreprenoriale valoroase.
Acum trei ani, Doug Richard a fondat School for Startups, proiect in care este implicat si romanul Marius Ghenea. School for Startups este liderul programelor educationale antreprenoriale din Marea Britanie.

Wall-Street.ro: Cati participanti sunt inscrisi la editia autohtona a School for Startups?
Doug Richard: Sunt circa 225, in Bucuresti si Cluj. Majoritatea sunt tineri de pana in 30 de ani, dar avem si cursanti intre 30 si 40 de ani.

W-S.ro: De ce ar urma acestia School for Startups si nu ar face un Master?
DR: Prin definitie, un MBA te invata cum sa conduci un business. Cand sunt intrebat asta eu zic “da, du-te sa faci un Master, si apoi du-te sa-ti gasesti de lucru!”. Un MBA este fantastic daca vrei sa iti gasesti un loc de munca, daca lucrezi intr-o institutie financiara sau lucrezi intr-o corporatie. Dar, pentru a incepe un business propriu, ai nevoie de alte premise, de alte lucruri pe care este nevoie sa le cunosti. Cei care vor sa devina antreprenori trebuie sa aiba o cultura generalista, nu doar in finante, administratie si management, ci trebuie sa le cunoasca pe toate si mai multe – sa stie vanzari, marketing, tehnologie.

W-S.ro: Da, dar la un moment dat un Master este util.
DR: Da, dupa ce ai inceput businessul. Insa nu te poti apuca sa construiesti un bloc incepand cu etajele superioare, ci cu fundatia sa. Da, va trebui sa stii sa suprapui si etajele superioare, dar fara fundatie este irelenvat, nu-i asa?

W-S.ro: Bun, deci care ar fi principalele scopuri ale School for Startups?
DR: Sa ofere cele mai importante invataminte pe care, altfel, antreprenorii nu prea le pot primi, business-urile lor esuand. Oferim cursuri extrem de importante, atingem “miezul” problemelor. Partea interesanta a start-up-urilor este ca daca incepi corect afacerea, ai sanse foarte mari sa reusesti, pe cand daca incepi gresit, de cele mai multe dispari. Este alb sau negru. Deci daca treci de perioada initiala, de doar cateva zile, de cele mai multe ori ai sanse majore sa reusesti ceva. Aici incercam sa lucram.

W-S.ro: De ce ati venit in Romania? Ducem lipsa de studii, ati vazut oportunitati aici?
DR: Este o combinatie dintre ele. Acum doi ani am decis ca vreau sa incep proiectul global, nu doar in Marea Britanie, asa ca am cautat trei piete, tari diferite, pe care sa intru. Voiam o tara in curs de dezvoltare din lumea a treia (Columbia), o tara care crestea dar a intrat abia recent in capitalism (Romania) si doream si o tara cu o cultura puternica, bogata, si aici m-am indreptat catre Nigeria.

Doua greseli initiale pe care le fac antreprenorii

W-S.ro: Spuneti-mi doua greseli initiale pe care le fac antreprenorii.
DR: Sunt atatea. Probabil ca cea mai mare greseala este chiar la inceput, incercand sa acopere prea mult, sa se adreseze unui segment prea ridicat de utilizatori. Chiar si o nisa poate inseamna prea mult, deseori. Oamenii incearca sa faca prea multe, pentru prea multi oameni, incercand sa intre pe prea multe piete si astfel esueaza sub propria greutate. Daca ar incepe pe o nisa foarte mica, ar atrage numarul necesar de clienti cu care se pot extinde ulterior. Eu asta predic la cursuri, printre altele – fa un singur lucru foarte bine. Apple este un exemplu bun – produsele lor nu au fost nici primele si nici nu au atatea optiuni si facilitati ca altele, insa ceea ce fac, fac excelent, mai bine decat concurenta.

W-S.ro: Si a doua greseala?
DR: Sa nu iti pui la punct relatiile ulterioare inca de la inceputul sau chiar dinaintea proiectului si sa te lovesti mai incolo de dificultati. De exemplu, daca stii ca o sa ai nevoie de anumiti parteneri, distribuitori sau furnizori, este obligatoriu sa vorbesti cu ei si sa inchei parteneriat foarte foarte devreme. Ar putea deveni chiar o companie care sa influenteze pozitiv. Deci trebuie sa stii cu cine trebuie sa inchei parteneriate inca inainte de a incepe compania, pentru ca dupa aia ar putea fi prea tarziu.

W-S.ro: Cum masurati, la prima vedere, valoarea unui start-up?
DR: Ma uit la produs in sine si ma intreb “fac ceva de care au nevoie oamenii, ceva ce isi doresc?”. Rezolva o problema si implinesc o dorinta? Aceasta este prima intrebare. A doua intrebare este “o fac mai bine decat altii? Au vreun avantaj?”. Vreau sa vad cate avantaje ofera sau ar putea oferi, in viitor. Unele dintre acestea vor determina daca va avea sau nu succes.

W-S.ro: Daca ati avea 3.000 de euro, unde ati investi?
DR: Hai sa facem intrebarea si mai grea, vrei? Ce ar fi sa am doar 3.000 de euro, fara niciun loc de munca, fara nicio locuinta si fara vreo facultate terminata. E mai bine asa?

W-S.ro:
Mai mult decat perfect.
DR: As intra intr-un Internet Café si as sta online cateva ore. As incepe sa ma uit la cat costa covoarele orientale, m-as uita cat costa bijuteriile – de exemplu chihlimbar din Egipt, smaralde din Ecuador, pietrele pretioase din Australia de Sud, si as compara cu pretul mediu din anumite tari din Europa. As face asta pentru ca as putea plati si importa imediat aceste produse, in cantitati mici. Pietrele semipretioase si covoarele orientale ofera oportunitati mari pe pietele europene, in prezent, si nu trebuie sa fii un expert! As putea sa iau avionul pana in Australia (cam 800 euro), as cumpara de 1.000 de euro bijuterii, apoi as zbura intr-o regiune a Europei unde le-as vinde unui magazin cu 30-50% mai mult. Fac 10 calatorii intr-o luna si acum am 50.000 de euro cu care sa angajez oameni care sa faca acest lucru pentru mine. Nu te asteptai la un raspuns ca asta, nu-i asa?

W-S.ro: Atat de precis, nu. Acum stiu ce o sa fac.
DR: Da, si va trebui sa imi oferi mie comision de 10%. Nu ca nu as avea bani, dar aici este vorba de valoarea pe care o are sfatul, in sine.

Romania intra pe harta antreprenoriatului mondial

W-S.ro:
Vorbind tot de antreprenoriat, ce parere aveti de “vibratiile” pe care le primiti de pe piata locala, din Romania?
DR: Conferinta How to Web la care am participat este dovada faptului ca lucrurile se misca! Este cu 50% mai mare ca si numar de participanti decat anul trecut. M-am intalnit cu oameni din Marea Britanie care veneau in Romania, special pentru asta. Romania a devenit cunoscuta si este un lucru excelent. Este un pas enorm in fata pentru Bucuresti si Romania, comparat cu acum cativa ani cand, daca spuneam ca vreau sa fac business in Romania, se stramba din nas in majoritatea cazurilor si eram intrebat “da` ce se intampla acolo? Ce este asa interesant?”.

W-S.ro: Si cunoasteti start-up-uri romanesti?
DR: Bineinteles!

W-S.ro: Atunci numiti-mi trei, care v-au placut.
DR: Pot sa va spun doua, intrucat atatea imi plac, deocamdata. Unul este Appscend si unul este SociaLook.net. Nu am idee de ce au “mancat” un “l”, dar…

W-S.ro: Si ce considerati ca lipseste antreprenorului roman?
DR: Cred ca romanii considera ca totul e mai roz in afara tarii, ceea ce este cum nu se poate mai fals. Cred ca sunteti prea duri cu voi insiva. Voi considerati ca totul este mai rau in Romania, nu aveti mandrie nationalista. Ar trebui sa fiti mai optimisti, oportunitatile sunt foarte mari, instrumentele pentru inovatii sunt la indemana oricui! Stam cu totii pe o platforma care ne ofera posibilitatea de a deveni globali in doar 24 de ore.

W-S.ro: Ce sfaturi ati putea oferi antreprenorilor?
DR: Sa nu va fie frica sa incepeti, indiferent de varsta, insa inainte de asta trebuie sa fii foarte atent(a), sa “iti faci temele”, inainte de a apasa butonul de “lanseaza”. A crea un business nu inseamna a incepe sa cauti clienti si sa castigi bani, ci creezi un business in momentul in care incepi sa gandesti cu adevarat. Si oamenii nu gandesc suficient, se grabesc.

W-S.ro: Numiti-mi cea mai mare greseala pe care ati facut-o in business, de care o sa va amintit si peste 20 de ani.
DR: De asta o sa-mi amintesc si dupa moarte! Este momentul cand am vandut a doua companie a mea unei corporatii mari americane si ei mi-au dat actiuni in companie si apoi valoarea actiunilor lor a scazut cu 99% si am pierdut tot. Sfatul – cand vinzi, fa-o pe cash, nu pe actiuni. Tot timpul luati cash.

W-S.ro: Care este cea mai mare calitate pe care o aveti, ca si antreprenor?
DR: Vorbesc mult. Da, stiu, multi fac asta, dar eu pot sa fiu foarte persuasiv. Apoi, nu ma las batut de greseli, improvizez, ma adaptez din mers, chiar daca ceea ce iese intr-un final nu seamana cu planul initial. Bine, nu o sa fiu niciodata atat de bogat ca Bill Gates dar…pe de alta parte…el nu pare atat de fericit.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri