Bursa de la Bucuresti a crescut cu 3,62%, pe cel mai mare rulaj din ultimele trei saptamani, intr-o piata unde investitorii au reactionat vizibil la evolutia burselor externe ridicand preturile, in special pentru actiunile celor cinci SIF, cu pana la 9,6%.
Investitorii de la BVB au plasat inca de la deschidere ordine de tranzactionare pentru volume mai mari de actiuni si la preturi in crestere, reactionand pozitiv la adoptarea unui set de masuri fara precedent de catre liderii europeni pentru solutionarea crizei datoriilor suverane, potrivit Mediafax..

Punctul maxim de crestere al indicelui general al Bursei, BET-C, a fost atins chiar la inchidere. Piata a inregistrat, astfel, cea mai accelerata crestere de dupa 7 octombrie. La acea data, indicele general a avansat cu 4,56%.

"Trebuie sa avem in vedere ca pietele externe au recuperat deja o buna parte din corectiile din vara, insa, in contradictie, pietele emergente inca sunt jos. Din cauza acestei diferente am vazut cresteri mai accelerate pe unele actiuni de pe piata locala. Cred ca trebuie sa asteptam cateva zile sa vedem ce se va intampla pe pietele externe dupa euforia de astazi si abia apoi vom avea o imagine a unui trend, inclusiv pe bursa locala. Eu cred ca sunt 70% sanse sa vedem unele sedinte de corectie, pentru ca piata locala a crescut brusc si accelerat", a declarat directorul general adjunct al Intercapital Invest, Adrian Lupsan.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a incheiat ziua in crestere cu 4,17%, iar actiunile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 4,1% peste nivelul de la finalul sedintei precedente.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 6,2%. Actiunile SIF-urilor au consemnat cresteri cuprinse intre 5,7% si 9,6%, iar titlurile Fondului Proprietatea au avansat mai lent, cu 2,71%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a urcat cu 4,95%.
Revenirea brusca a fost determinata si de unii investitori care asteptasera de mult timp un motiv pentru a reintra la tranzactionare.

"Cresterile nu sunt mari, potentialul este mult mai mare. Probabil era mult prea multa tensiune in piata. Cred ca au fost atat investitori locali, cat si straini, dar mai ales cei care au iesit in trecut speriati de un default al Greciei si care acum vad ca acest lucru a fost, cel putin momentan, indepartat", a afirmat directorul Departamentului Clienti al SSIF Broker, Adrian Ceuca.

Interesul in crestere al investitorilor s-a reflectat si in volumul de actiuni Fondul Proprietatea tranzactionate, fiind cedate in total titluri reprezentand 0,56% din capitalul social al Fondului. Operatiunile au cumulat 34,7 milioane lei. Cel mai recent transfer a fost realizat la 0,454 lei, pret cu 2,71% peste inchiderea de miercuri.

Titlurile Fondului au asigurat 62% din lichiditatea pietei actiunilor, de 56,3 milioane lei (13 milioane euro).

Rulajul pietei a fost de peste trei ori mai mare decat cel de miercuri, de 17,3 milioane lei (4 milioane euro). O lichiditate mai mare decat cea de joi a fost inregistrata la 7 octombrie, cand operatiunile au insumat 67,8 milioane lei (15,7 milioane euro).

"Piata este facuta acum de speculatori, de cei care isi permit un grad mai ridicat de risc si care incearca sa obtina un castig rapid. Astfel, cred ca o buna parte din rulaj a fost asigurat de tranzactii intra-day (cumparari urmate de vanzari sau invers - n.r.) realizate de retail (micii investitori -n.r.). Daca pietele internationale se vor mentine pe aceasta linie ascendenta, probabil ca vom vedea o revenire sanatoasa si pe bursa locala, insotita de volume mai mari de tranzactionare. Momentan este greu de facut o estimare pe termen scurt. Cel mai bine este sa vedem ce se va intampla pe extern", a afirmat Lupsan.

Cresteri accelerate au consemnat si actiunile Erste (11,17%), Banca Transilvania (7,7%) si OMV Petrom (6,93%). Evolutia titlurilor Erste a fost determinata in principal de cresterea de pe piata de la Viena, unde cotatia a urcat cu 10,15%.

Banca Transilvania a anuntat joi dimineata ca a inregistrat in primele noua luni un profit net de 106,9 milioane lei (25,4 milioane euro), cu 53% peste castigul din perioada similara a anului trecut, ca urmare a scaderii costurilor cu provizioanele.

Unii speculatori au continuat sa vizeze actiunile Oltchim (OLT) si au ridicat pretul pentru a saptea sedinta consecutiv cu aproape 15%, limita maxima admisa pentru majoritatea titlurilor de la BVB. In ultimele sapte sedinte pretul a urcat de 2,6 ori, respectiv de la 0,53 lei la 1,406 lei. Operatiunile de joi au insumat 702.000 de lei.

Lichiditatea totala a Bursei, de 61,4 milioane lei (14,1 milioane euro), a fost de aproape trei ori mai mare decat cea de miercuri, de 21,6 milioane lei (5 milioane euro).

Pe piata Rasdaq, tranzactiile cu cumulat 2,6 milioane lei, suma de peste sapte ori peste rulajul de miercuri, de 354.000 de lei.

Lichiditatea a fost asigurata in proportie de 78% de un deal cu 9,51% din actiunile firmei Toneli Nutrition Titu (COTU) in valoare de 2 milioane lei. Operatiunea a fost realizata la pretul de 0,67 lei, cu 4,29% sub cea mai recenta cotatie din piata principala. Producatorul de hrana pentru pasari este parte a companiei avicole Toneli, controlata de investitori libanezi.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene avansau cu pana la 6%, linia fiind urmata si de pietele din Europa Centrala si de Est, care consemnau cresteri de cel mult 4,9%.

Apetitul investitorilor pentru risc a fost stimulat de masurile anticriza adoptate de sefii de stat si de guvern din zona euro. Acestia au decis la Bruxelles reducerea datoriilor Greciei cu 100 miliarde euro, cresterea fondului UE de sustinere a statelor aflate in dificultate la 1.000 miliarde euro si recapitalizarea bancilor europene cu 106 miliarde euro.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri