Perceptia bancilor privind riscul de nerambursare a creditului s-a imbunatatit in al doilea trimestru pentru companiile din energie, agricultura si industrie, iar bancile au adaugat pe lista celor mai riscante domenii firmele din turism, alaturi de cele din imobiliare si constructii, conform Mediafax.
"In functie de dimensiunea companiei, perceptia privind riscul de credit asociat corporatiilor se afla pe un trend descendent pentru al doilea trimestru consecutiv. Din categoria IMM, microintreprinderile sunt in continuare identificate de majoritatea institutiilor de credit (in procent net de circa 50%) ca avand cel mai ridicat grad de risc", se arata intr-un sondaj realizat de BNR la nivelul sistemului bancar din Romania.

Potrivit sondajului, cererea de credite a companiilor la nivel agregat a scazut usor in perioada aprilie-iunie fata de primul trimestru, iar bancile anticipeaza ca in trimestrul trei cererea de finantare s-a mentinut la acelasi nivel.

In structura, cererea de credite pe termen scurt a fost in crestere atat pentru IMM, cat si pentru corporatii. In aceeasi perioada, solicitarile de credite pe termen lung nu au inregistrat schimbari.

Sondajul este efectuat trimestrial de BNR in lunile ianuarie, aprilie, iulie si octombrie si are la baza un chestionar (publicat in cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 banci alese dupa cota de piata aferenta creditarii companiilor si populatiei. Aceste institutii detin aproximativ 80% din creditare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri