Vanzarile Dacia la nivel global au scazut in primul semestru cu 2,9%, la 176.852 de autoturisme si vehicule comerciale usoare, reflectand in principal incheierea programului de tip "rabla" din Franta si probleme de aprovizionare privind motoarele diesel.
Duster-ul a avut insa performante bune in Europa, cu 70.788 de unitati vandute si o cota de piata de 12,6%, ocupand locul al doilea pe segmentul crossover, se arata in raportul grupului francez, scrie Mediafax.

Pe de alta parte, vanzarile modelului Sandero au coborat cu 52% la nivel global, la 46.075 unitati, cu un declin foarte pronuntat pe piata franceza, cauzat de incheierea programului guvernamental de bonusuri pentru renuntarea la un automobil invechit in favoarea unei masini noi, cu un consum eficient de carburant.

In aceste conditii, Dacia si-a mentinut cota de piata de 1,5% in Europa.

Vanzarile Dacia in Europa au scazut cu 3,7% in primul semestru, la 126.918 autovehicule, in timp ce declinul de pe piata franceza a fost de 21,6%, la 50.413 unitati.

In regiunea Euromed (Europa de Est, Turcia si Africa de Nord), vanzarile Dacia au stagnat, la peste 47.000 de unitati.
In regiunea Asia-Africa, vanzarile constructorului roman au scazut cu 5,2%, la 2.596 de masini.

Vanzarile Renault la nivel global au crescut cu 1,9% in primul semestru, la 1,374 milioane de masini, iar veniturile grupului au urcat cu 7,3%, la 21,1 miliarde euro.

Profitul net al Renault a crescut totodata peste 50%, la 1,2 miliarde euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri