"Asa cum reiese si din cifrele de mai sus mentionam ca, desi anul acesta am avut cu trei proiecte mai putin fata de anul trecut, valoarea acestora este usor mai ridicata fata de anul trecut. Acest lucru ne indreptateste sa consideram ca, din perspectiva investitorilor mari, de anvergura, care nu reprezinta companii ce se pot retrage usor de pe piata la prima bariera investitionala, dar care vizeaza piete ce pot permite dezvoltarea de proiecte pe termen lung, Romania ramane o tara atractiva", au declarat reprezentantii CRPCIS, potrivit Mediafax.
Ei estimeaza pentru acest an ca Romania va atrage investitii straine directe totalizand 3,5-4 miliarde de euro, in crestere cu 30-48% fata de nivelul de 2,69 miliarde de euro in 2010.
"Domeniile de interes pentru investitorii straini au ramas aceleasi ca si in anii precedenti, respectiv energia regenerabila, care ramane un domeniu atractiv pentru investitorii straini ca de altfel si cel auto. Alte domenii sunt siderurgia, electricele si electronicele, materialele de constructie, infrastructura rutiera, sectorul farmaceutic, agricol, turism, bunuri de larg consum, servicii", arata datele CRPCIS, subordonata Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.
In ceea ce priveste repartizarea pe regiuni, zona cea mai atractiva pentru investitori ramane vestul tarii, dar in ultimul timp au reusit sa atraga valori semnificative de capital strain si alte regiuni, precum Prahova, Dolj, Dambovita si Constanta.
"Dorim o repartizare echilibrata a investitiilor pe teritoriul Romaniei si am incercat sa convingem investitorii de avantajele implementarii proiectelor lor si in zona de est, fiind constienti ca infuzia de capital strain si crearea de locuri de munca vor duce la cresterea nivelului de trai si implicit la dezvoltarea acestei regiuni. In acest sens, in ultimii ani am dus o campanie de sensibilizare a autoritatilor locale pentru a le determina sa constientizeze importanta crearii unor parcuri si zone industriale cu acces la utilitati si suprafete mari de terenuri, permitand dezvoltarea unor proiecte de anvergura", a adaugat sursa citata.
Printre problemele ridicate de investitorii straini, una dintre mai frecvente este cea privind capacitatea pietei de munca din Romania de a furniza personal calificat pentru functiile de top si middle management.
"Un alt aspect deloc de neglijat in atragerea de capital extern il reprezinta faptul ca investitorii straini sunt sensibili la conditiile de trai, la standardele de viata, la oportunitatile culturale oferite de locatia pe care o aleg deoarece in primii ani de implementare a proiectelor si chiar in primii ani de desfasurare propriu-zisa a activitatii, companiile isi detaseaza un numar de expati, care vin insotiti de familiile lor. Faptul ca locul in care traiesc efectiv pe perioada detasarii le ofera deschiderea catre o viata sociala si culturala este un «pro» pentru alegerea locatiei", potrivit sursei citate.
De asemenea, investitorii sunt interesati si de asigurarea unor conditii care sa permita accesul la retele de transport si comunicatii dezvoltate, cum ar fi aeroporturi cu multiple legaturi internationale, precum si la servicii informatizate in masura sa asigure o buna desfasurare a activitatii companiei.
Cele mai importante sase proiecte de investitii incepute in acest an au o valoare totala de totalizeaza aproape 240 de milioane de euro si vor crea 1.260 de locuri de munca.
Investitia de 120 de milioane de euro a companiei Prio, parte a grupului Martifer din Portugalia, din domeniul productiei de biodiesel este cel mai mare proiect initiat in acest an. Compania va crea 80 de locuri de munca la Lehliu Gara, in judetul Calarasi.
Alte proiecte importante sunt fabrica de componente electonice a firmei coreene Shinheung de la Oradea, investitie de 30 milioane de euro, precum si cel al companiei americane IAC (International Automotive Components) din domeniul componentelor auto cu o valoare de 57 milioane de euro, de la Bals, judetul Dolj.
De asemenea, compania americana Toro, producator de microsisteme de irigatii, investeste 20 milioane de euro la Ploiesti, iar producatorul spaniol de panouri solare Siliken aloca cinci milioane de euro pentru o fabrica la Timisoara.
Investitiile straine directe au totalizat in primele patru luni 444 milioane euro, in scadere cu 28,7% de la 623 milioane euro in intervalul similar din 2010.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: