Lantul de librarii Carturesti va deschide la finalul lunii mai o librarie la parterul cladirii de birouri America House din Bucuresti, potrivit unui comunicat emis joi.

Noua locatie Carturesti va avea o suprafata de aproximativ 92 de metri patrati, tranzactia de inchiriere fiind intermediata de firma de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.

America House este o cladire de pe piata birourilor din Bucuresti, avand o suprafata inchiriabila de aproximativ 28.000 de metri patrati si chiriasi precum Schlumberger, Mastercard sau Tuca Zbarcea & Asociatii.

„Suntem entuziasmati de deschiderea Carturesti in cadrul America House. In primul rand pentru ca ne aduce mai aproape de cititorii nostri de acolo, dar si pentru ca ne da ocazia sa ne jucam cu o noua formula Carturesti. Proiectul pe care il propunem este o varianta pe scurt a ceea ce am construit pana acum: un spatiu mic, dar vibrant, in care sa iei o pauza adevarata si sa te bucuri de ideile, imaginile, aromele si muzicile selectate pentru timpul tau”, a declarat Alexandru Stirbu, director comercial al Carturesti.

Carturesti Victoriei e gandit ca un office playground, in care prioritate au cartile despre dezvoltarea personala si cresterea echipelor, titluri de business, selectii speciale de fictiune si eseu, obiecte de papetarie reinterpretate in cheie ludica, a adaugat Stribu.

Carturesti Victoriei va fi cea de-a zecea librarie a companiei din Bucuresti, in timp ce in cele mai mari orase din tara sunt deschise alte 17 unitati.

Sursa foto: Facebook Carturesti

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri