UPDATE 16:15 - Plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat luni proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi. Proiectul a fost aprobat cu 214 voturi "pentru", şapte voturi "împotrivă", 23 de abţineri. Un deputat nu a votat.

Știrea inițială

O lege pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun va fi discutată de parlamentari într-o sesiune specială. Decizia vine ca urmare a discuțiilor din spațiul public care s-au creat în urma tragediei de la Jepii Mici, în care o tânără de 19 a fost ucisă de un urs.

Pe ordinea de zi se află proiectul de lege pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - proiect adoptat de Senat la data de 6 noiembrie 2023 (PLX 719/2023), notează Agerpres.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 407/2006, precum şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021. Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 şi 2025 a unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că parlamentarii PSD vor solicita o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative prin care sunt vizate noi măsuri de gestionare a populaţiei de urşi.

Potrivit prim-ministrului, modificările legislative avute în vedere sunt curs de elaborare.

Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna a declarat pentru Agerpres, referindu-se la cazul turistei care a decedat după ce a fost atacată de urs, că este vorba de o tragedie cumplită, care ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost adoptat proiectul de lege propus de UDMR care prevede reintroducerea vânătorii.

"Suntem în faţa unei tragedii cumplite, o tragedie cumplită care putea fi evitată, iar tragedii similare au mai avut loc în trecut. Şi, pur şi simplu, ne întrebăm câte persoane trebuie să mai moară, câte persoane trebuie să mai fie mutilate, câte persoane trebuie să ajungă la spital în urma atacurilor urşilor şi cât timp trebuie să mai treacă ca viaţa oamenilor să devină mai importantă pentru tot Parlamentul României decât viaţa unui exemplar de urs brun. UDMR are un proiect de lege care a trecut de Senat anul trecut, în noiembrie, un proiect de lege care reintroduce vânătoarea şi care de opt luni de zile zace în sertarele Camerei Deputaţilor", a afirmat Tanczos Barna.

Potrivit acestuia, proiectul de lege ar putea fi votat dacă ar exista o decizie în Camera Deputaţilor şi în coaliţie.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic, după ce un urs a ucis o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi, animalul fiind apoi împuşcat, în contextul în care era agresiv şi nu părăsea zona unde se afla corpul victimei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri