Morphy Richards, brandul britanic de electrocasnice pentru casă și bucătărie, a intrat pe piața din Europa de Est la începutul anului 2021 printr-o sucursală deschisă în București. Laurențiu Codescu, Head of Eastern Europe Market în cadrul grupului Glen Dimplex, care deține brandul Morphy Richards, a vorbit în cadrul emisiunii eCommerce Monday, organizată de wall-street.ro, despre strategia pe care o are pentru operațiunile din țara noastră.
După ce inițial și-au concetrat eforturile de expansiune în alte țări vorbitoare de limba engleză, foste colonii britanice și țări cu populație mare precum China, grupul Glen Dimplex a făcut în ultimii ani și o serie de pași în Europa Centrală și de Est, ultima mutare fiind deschiderea unei sucursale Morphey Richards, parte din portofoliul grupului, în București.
”Avem un parteneriat cu Altex în zona de online și lucrăm la dezvoltarea unor parteneriate și cu alți retaileri, ne dorim să fim cât mai prezenți pe piață. Pot să confirm că, în perioada imediat următoare, platforma noastră de prezentare se va transforma într-un magazin online. Ne dorim să putem primi feedback-ul clienților în mod direct și să putem știi ce își doresc. Suntem un brand nou pe piață și orice fel de informații de la consumatori sunt importante”, precizează Laurențiu Codescu în cadrul emisiunii eCommerce Monday.
Citește și În ce orașe își deschide foodpanda propriile magazine anul acesta
O parte dintre produsele pe care Morphy Richards le aduce pe piața din România sunt fiarele de călcate fără fir, despre care menționează că dețin o cotă de piață de 42% în Regatul Unit al Marii Britanii, aspiratoarele verticale din segmentul 90-140 de euro, unde cota lor de piață este de 25% sau aparatele de gătit cu aburi, unde cota de piață este de 12%.
Pentru a afla mai multe despre strategia de dezvoltare a Morphy Richards în România, dar și ce alte branduri își propune Glen Dimplex să aducă pe piața locală, urmărește emisiunea eCommerce Monday integral, în fereastra de mai jos și apreciază pagina ecomTEAM AICI, pentru a fi la curent cu ultimele trenduri din industrie.
In lipsa unui acord scris din partea InternetCorp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cum vor să ajungă britanicii de la Morphy Richards în casele românilor: care sunt electrocasnicele pe care pariază.