Consumatorii din România pot activa serviciul Google Pay din aplicațiile de mobile banking ale Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Orange Money, Revolut și UniCredit Bank, având astfel posibilitatea să facă plăți contactless cu dispozitive mobile, chiar și atunci când cardul lor nu este contactless.

Astfel, dacă aveți conturi bancare la băncile menționate mai sus, puteți adăuga cardurile emise de către acestea prin intermediul aplicației de mobile banking ale instituțiilor financiare.

De asemenea, soluția poate fi găsită și în setările telefonului, la secțiunea setări Google, serviciile contului.

Google Pay are la bază tehnologia de securitate Visa care înlocuiește datele de plată confidențiale ale cardului cu un identificator unic digital și protejează împotriva fraudei. În condițiile în care se estimează că numărul consumatorilor care fac cumpărături online va atinge 2,1 miliarde în întreaga lume până în 2021, precizează Visa prin intermediul unui comunicat de presă.

Extinderea serviciului Google Pay în Europa vine într-un moment în care tranzacțiile contactless înregistrează o creștere spectaculoasă, tot mai mulți consumatori adoptând această metodă extrem de simplă de a plăti prin simpla apropiere a cardului de terminalul POS. Potrivit datelor Visa, peste 80% din plățile fizice realizate cu carduri Visa la comercianți în Europa erau contactless la sfârșitul lunii septembrie 2020. În România, 9 din 10 plăți realizate cu Visa prin card sau telefonul mobil sunt contactless.

Totodată, consumatorii din România vor putea beneficia de limite mai mari pentru tranzacții, fără introducerea codului PIN, față de plata cu cardul contactless, unde în prezent este necesară introducerea PIN-ului pentru sume mai mari de 100 de lei. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei de tokenizare Visa, care oferă un nivel de securitate suplimentar plăților mobile.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri