Exporturile de marfuri romanesti au inceput anul 2017 cu un avans solid, de 13,6%, comparativ cu prima luna din 2016, pana la 4,68 miliarde euro, insa importurile au inregistrat un avans superior, de 17,4%, evolutie care a deteriorat sensibil deficitul comercial, arata datele preliminare publicate, luni, de Institutul National de Statistica (INS). Importurile au avansat in ianuarie cu 17,4% fata de ianuarie 2016, la 5,28 miliarde euro.
Deficitul comercial al Romaniei a fost in luna ianuarie de 602,2 milioane euro, in crestere cu 59% fata de nivelul inregistrat in ianuarie 2016, de 379,7 milioane euro, potrivit News.ro.
Romania a exportat, in ianuarie 2017, marfuri in valoare de 3,57 miliarde euro in Uniunea Europeana, adica 76,2% din total, si a importat de 3,95 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adica 74,7% din totalul importurilor.
In comertul cu statele din afara UE, Romania a ramas pe deficit in ianuarie. In prima luna a acestui an, exporturile in afara UE au fost de 1,11 miliarde euro, in crestere cu 21,3% fata de ianuarie 2016, fiind depasite de importuri, care au avut o valoare de 1,34 miliarde euro (+37,7%).
Masinile si echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi in comertul exterior in ianuarie, cu 48,3% la export si 36,9% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,2% la export si 30% la import.
Produsele agroalimentare, bauturile si tutunul au reprezentat 6,8% din exporturi si 8,3% din importuri, in timp ce produsele chimice au acoperit 4,2% din exporturi si 12,9% din importuri.
In 2016, exporturile (FOB) au crescut cu 5,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 57,39 miliarde euro, in timp ce importurile au urcat cu 7%, la 67,34 miliarde euro.
Deficitul comercial din 2016 a fost de 9,96 miliarde euro, mai mare cu 19% fata de 2015.
Sursa foto: Andrey Popov/ Shutterstock.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: