Ne vom tripla necesarul de energie electrică în următoarele decenii, a declarat vicepreședintele ANRE, Nagy-Bege Zoltan. Avem însă capacitatea de a acoperit această cerere?

”Avem proiecții care arată că până în 2050 am putea avea o creștere de 3 ori a consumului României, ca urmare a creșterii economice și a e-mobilității”, a declarat Nagy-Bege, la Energy Week Black Sea 2023. ”Există și opțiunea de export, nu toate țările vecine au același potențial ca noi.”

Vicepreședintele ANRE spune că, pentru a atrage investitorii prin predictibilitate și un cadru legislativ cât mai clar, România va adopta o nouă lege privind hidrogenul. Avem nevoie de o lege și pentru eolienele off-shore, în condițiile în care avem doar una pentru gaze în acest moment, a mai afirmat oficialul.

De asemenea, avem nevoie de legislație și în ce privește contractele pentru diferență (CfD). Acstea sunt importante, de pildă, pentru unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.

Sursa: ANRE

Un contract pentru diferență este un mecanism de piață care funcționează prin stabilizarea veniturilor pentru producătorii de energiei, la un nivel de preț fix stabilit fie în urma unor licitații pentru acordarea sprijinului de tip CfD fie prin negociere directă. Producătorii obțin venituri din vânzarea de electricitate pe piață: în cazul în care prețul obținut este sub cel fix, primesc diferența, dacă este peste cel fix, rambursează diferența. Aceste contracte sunt un element cheie în noul plan al Comisiei Europene privind reformarea pieței de energie din UE.

”Interesul este evident. Putem vedea pe site-ul Transelectrica că avem peste 8 GW de contracte semnate de racordare, 2 GW pe proiecte de energie solară și 6 GW pe eoliene”, a mai precizat Nagy-Bege. Aceste contracte au mari șanse să fie finalizate. De asemenea, încă 7 GW suplimentari de regenerabile sunt în plan – aici se așteaptă încă investitorii, dar s-au făcut primele demersuri privind racordarea.

La ora actuală, puterea instalată în capacități de producție eoliene și solare este sub 4,5 GW. Puterea totală instalată depășește 18.000 MW, în vreme ce consumul este, în acest moment, în jur de 7-8.000 MW.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri